Externe

Un fost ministru al Justiției din Republica Moldovei, arestat la Paris. Este inculpat pentru escrocherie în grup organizat.

Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, a fost arestat la Paris. Acesta este acuzat că ar fi șters „alertele roșii” ale Inerpol care vizau persoanele căutate.

Un fost ministru al Justiției din Republica Moldovei, arestat la Paris|Foto: Depositphotos.com Un fost ministru al Justiției din Republica Moldovei, arestat la Paris|Foto: Depositphotos.com

 

 


Fostul ministru al justiției din Republica Moldova Vitalie Pîrlog, inculpat vineri la Paris sub suspiciunea că ar fi șters deliberat așa-numite „alerte roșii” care vizau persoane căutate, a fost plasat în detenție miercuri de un judecător, relatează AFP, potrivit Agerpres.ro

CITEȘTE ȘI: 
Rețeaua pro-rusului Ilan Șor, sancționată de Consiliul UE pentru „destabilizarea” Republicii Moldova

Vitalie Pîrlog, născut pe 28 iulie 1974 în Republica Moldova, a venit miercuri dimineață la audiere îmbrăcat într-un tricou și pantaloni negri.


Procuroarea financiară a cerut o audiere cu ușile închise, argumentând că, în acest „dosar de corupție internațională”, există „numeroși martori de audiat în numeroase țări”, un „risc de presiune sau chiar de corupție” asupra acestor martori, în timp ce „unul dintre cei doi incriminați în dosar nu a fost audiat”. Judecătorul a acceptat solicitarea.

Un fost ministru al Justiției din Republica Moldovei, arestat la Paris

Vitalie Pîrlog, care a fost în trecut președinte al Comisiei Interpol care verifica alertele roșii, a fost reținut pe 15 iunie în Emiratele Arabe Unite în baza unui mandat internațional de arestare emis de Franța la sfârșitul lui ianuarie 2025.


CITEȘTE ȘI: 
Fost ministru grec al transporturilor, trimis în judecată în dosarul accidentului feroviar din 2023, soldat cu 57 de morți

Apoi fostul ministru a fost extrădat vineri la Paris și inculpat pentru escrocherie în grup organizat, folosirea un document administrativ fals pentru a asigura impunitatea autorului unei infracțiuni, trafic de influență pasiv al unui agent public străin, corupție activă în grup organizat a unui agent public străin și sustragerea unui infractor de la arestare și căutări.

Avocații fostului ministru nu au dorit să comenteze plasarea în detenție.


Vineri, unul dintre ei, Emmanuel Marsigny, a declarat pentru AFP că Vitalie Pîrlog nu a fost „cu siguranță cineva care a vrut să scape justiției, ci dimpotrivă”.

Șpăgi de milioane de dolari

Vitalie Pîrlog este suspectat că a ajutat suspecți să obțină statutul de solicitant de azil în Republica Moldova pentru a beneficia de suspendarea alertelor roșii care îi vizau, potrivit unei surse apropiate de dosar.


Primele elemente ale investigațiilor efectuate de Biroul central anticorupție francez au atătat că „un grup de persoane de diferite naționalități era suspectat că a pus la cale o schemă de corupție pentru a permite fugarilor să blocheze și să șteargă alertele roșii care îi vizau, plătind mite unor agenți publici, în special în (Republica) Moldova”, a relatat procurorul național financiar într-un comunicat privind această afacere, din iunie 2024.

Sumele acestor mite puteau atinge „mai multe milioane de dolari”, preciza atunci procurorul financiar Jean-François Bohnert.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Fost ministru grec al transporturilor, trimis în judecată în dosarul accidentului feroviar din 2023, soldat cu 57 de morți

Ultimele Stiri
abonare newsletter