Externe

Doi morți și mai mulți răniți în urma unui masiv atac rusesc în Ucraina. Moscova a bombardat o școală și o zonă rezidențială din Odesa.

Două persoane au fost ucise și alte 15 au fost rănite într-un „atac masiv” al forțelor ruse asupra unei zone rezidențiale și a unei școli din Odesa, în sudul Ucrainei, au anunțat joi serviciile de urgență ale țării.

Moscova a bombardat o școală și o zonă rezidențială din Odesa: cel puțin doi morți și mai multe persoane rănite |Foto: Depositphotos.com Moscova a bombardat o școală și o zonă rezidențială din Odesa: cel puțin doi morți și mai multe persoane rănite |Foto: Depositphotos.com

 

 


Președinția ucraineană a reacționat cerând încă o dată o „încetare completă a focului” și criticând „dorința de a ucide până la sfârșitul vieții” a președintelui rus Vladimir Putin, relatează AFP, citată de Agerpres.ro

Sirenele aeriene, declanșate în mai multe orașe din Ucraina

Simultan cu aceste atacuri lansate în noaptea de miercuri spre joi, explozii s-au auzit într-un cartier al orașului Sumî și au fost declanșate sirenele antiaeriene în regiunile Kiev, Harkov, Cernihiv, Sumî, Donețk, Dnipropetrovsk și Zaporijie.


CITEȘTE ȘI: 
Ucraina a prelungit cu încă 90 de zile legea marţială şi ordinul de mobilizare

La Odesa, un „atac inamic a avariat clădiri rezidențiale, case, un supermarket, o școală și mașini”, a anunțat inițial guvernatorul Oleg Kiper pe contul său de Telegram, menționând două persoane ucise și alte cinci rănite de un atac rusesc cu dronă.

Serviciile de urgență ucrainene au anunțat ulterior, într-un comunicat publicat joi dimineață, un „atac rusesc masiv” care s-a soldat cu „doi morți și, conform unui bilanț provizoriu, alte 15 persoane rănite”.


Rușii intensifică atacurile în urma parteneriatului economic dintre Kiev și Washington

Aceste noi atacuri ale Moscovei survin în momentul în care Statele Unite și Ucraina au semnat miercuri la Washington un vast acord economic prin care se creează un fond de investiții pentru reconstrucția acestei țări devastate de război și dă administrației Trump acces la resursele naturale ucrainene.

CITEȘTE ȘI: 
Ucraina și SUA au semnat acordul pentru mineralele rare

Acordul intervine în paralel cu multiple negocieri diplomatice în curs de desfășurare pentru a găsi o soluție la conflict, la trei ani după invazia rusă a Ucrainei.


Șeful administrației prezidențiale ucrainene, Andrii Iermark, a făcut din nou apel pe contul său de Telegram ca „noi, împreună cu Statele Unite, să insistam pentru a obține un armistițiu complet”.

Președintele „Putin va avea o dorință constantă de a ucide pentru tot restul vieții, însă diplomația, împreună cu o influență economică puternică, vor forța Rusia să oprească războiul”, a mai scris Iermark.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News    
Foto: Depositphotos.com  

CITEȘTE ȘI:

Cel puțin 14 morți, între care 6 copii, într-un bombardament rus la Kryvyi Rig

Volodomir Zelenski acuză Rusia că a încălcat încetarea focului pe care a anunțat-o cu ocazia Paștelui

Ultimele Stiri
abonare newsletter