Externe

Numărul consumatorilor de droguri, în creştere puternică la nivel mondial între 2011-2021

Numărul consumatorilor de droguri a crescut puternic la nivel mondial în deceniul 2011-2021, arată cele mai recente date publicate de Biroul ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC).

Persoană cu o seringă în mână/ Foto: pixabay.com Persoană cu o seringă în mână/ Foto: pixabay.com

 

 


Numărul consumatorilor de droguri a crescut puternic la nivel mondial în deceniul 2011-2021, arată cele mai recente date publicate de Biroul ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC), transmite Reuters.

 


Raportul din 2023 privind situaţia drogurilor la nivel mondial, dat publicităţii duminică seara, indică faptul că numărul persoanelor care consumă droguri a crescut cu 23% în acest interval, ajungând în 2021 la 296 milioane faţă de 240 milioane la începutul deceniului.

UNODC consideră că doar jumătate din această majorare poate fi atribuită creşterii populaţiei. Raportul atrage atenţia în mod special asupra creşterii consumului de droguri sintetice, precum metamfetamină, fentanil şi o serie de substanţe chimice dezvoltate recent şi care au ajuns pe piaţă. Producerea de droguri sintetice este ieftină, simplă şi rapidă, observă raportul.


Autorităţile întâmpină dificultăţi în urmărirea sectorului extrem de flexibil al traficului de droguri sintetice

Potrivit documentului, autorităţile întâmpină dificultăţi în urmărirea sectorului extrem de flexibil al traficului de droguri sintetice, întrucât acesta nu este legat de regiuni sau cicluri specifice de cultură, spre deosebire de heroină sau cocaină.

UNODC observă semne ale unui declin al producţiei de droguri în Afganistan sub regimul taliban, dar notează că această ţară nu este doar cel mai important exportator de opium, materia primă pentru heroină, dar a devenit şi sursă majoră de amfetamină.


Declinul cultivării de mac pentru opium ar putea însemna o schimbare în direcţia drogurilor sintetice, avertizează Biroul ONU. Totodată, acesta îşi exprimă îngrijorarea faţă de o creştere în ce priveşte producerea şi traficul de droguri sintetice în Ucraina în urma invaziei ruse.

Conform aceluiaşi raport, cultivarea de plante de coca şi producţia totală de cocaină au atins niveluri record în 2021, cel mai recent an pentru care sunt disponibile date, iar numărul total de consumatori a fost estimat la 22 milioane pentru acelaşi an.


„Lumea este marcată în prezent de o creştere prelungită în ce priveşte atât oferta, cât şi cererea de cocaină, care se constată pe tot globul şi este probabil să stimuleze dezvoltarea de noi pieţe dincolo de zonele tradiţionale”, arată UNODC.

„Deşi piaţă globală de cocaină continuă să fie concentrată în Americi şi în Europa de Vest şi Centrală (cu o prevalenţă foarte ridicată de asemenea în Australia), în termeni relativi se pare că cea mai rapidă creştere, chiar dacă pornind de la niveluri iniţiale foarte scăzute, are loc pe pieţe în dezvoltare identificate în Africa, Asia şi Europa de Sud-Est”, se mai spune în raportul agenţiei ONU.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Gama şi producția drogurilor continuă să se extindă în Europa: „Peste tot, de toate”

Traficanți reținuți de DIICOT. Au vândut droguri la peste 80 de consumatori cu 100 de lei/gramul

Peste 90 de kilograme de droguri, confiscate de polițiști. Jumătate din „marfă” a fost indisponibilizată în urma perchezițiilor din Cluj

Etichete: droguri onu cocaina
Ultimele Stiri
abonare newsletter