Electric Castle

Emil Boc: „Sunt convins că vom avea Untold și Electric Castle anul acesta la Cluj”. Șanse mari ca masca să NU fie obligatorie

Emil Boc a declarat marți că este „convins” de faptul că festivalurile Untold și Electric Castle se vor organiza anul acesta la Cluj. Spectacolul-test de operă va avea loc fără mască, în interior, a declarat edilul. Acesta a precizat că scăderea ratei în municipiu a fost posibilă fără carantină.

 

 


Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat marți că în curând vor fi anunțate de către autorități condițiile prin care se va stabili modul de desfășurare al festivalurilor Untold și Electric Castle. Edilul a precizat că este „convins” că festivalurile vor avea loc în această vară la Cluj și că municipiul este „pregătit”.

 


„Noi suntem pregătiți și sunt convins că vom avea și Untold și Electric Castle și Jazz in the Park în condițiile pe care autoritățile le vor anunța cel mai probabil după 15 mai-1 iunie, astfel încât, aceste evenimente să aibă loc anul acesta la Cluj-Napoca. Sper ca aceste condiții să fie anunțate cât mai repede de autorități. Între timp, vom avea și un spectacol-pilot de operă fără mască în sală, care să pregătească oarecum și condițiile de relaxare pentru tot ceea ce înseamnă teatru, operă, cinematografe. Clujul și Bucureștiul vor fi, din această perspectivă, orașe care vor organiza asemenea evenimente-pilot”, a declarat Emil Boc la Digi24.

Edilul clujean a vorbit și despre scăderea ratei de infectare cu COVID-19 în municipiul Cluj-Napoca, precizând că îmbunătățirea semnificativă a situației a avut loc fără a fi nevoie de impunerea carantinei. Boc a explicat că acest lucru a fost posibil prin testare, respectarea măsurilor și mai ales prin vaccinare, amintind că în mai puțin de o săptămână, aproape 5.000 de persoane s-au vaccinat doar în cadrul centrului drive thru, amenajat la Sala Sporturilor din Cluj-Napoca.


CITEȘTE ȘI

Boc face apel către organizatorii festivalurilor:„Noi vă vom susține pentru evenimente cu 500 de oameni în aer liber”

Ultimele Stiri
abonare newsletter