Fostul primar din Cluj-Napoca Sorin Apostu, condamnat în primă instanţă la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, va rămâne profesor la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj până când se va da o sentinţă definitivă în cazul său.
Examenul de bacalaureat din Capitală va fi organizat, în sesiunea august - septembrie, doar în colegiile naţionale şi "în unităţile de învăţământ mai serioase", pentru a evita orice suspiciune de fraudă, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, inspectorul general şcolar, Constantin Trăistaru.
Olimpiada Internaţională de Chimie de la Moscova, a adus României, prin olimpicii săi, trei de argint şi una de bronz potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN). În competiţie au fost înscrişi 279 de concurenţi din 77 de ţări.
Aproape 2000 de candidaţi s-au înscris la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Iuliu Haţieganu", din Cluj-Napoca, concurenţa cea mai mare, pe locurile bugetate, fiind la tehnică dentară.
Aproximativ 11.300 de absolvenţi de liceu şi-au depus, în perioada 15-21 iulie 2013, dosarele de admitere la cele 21 de facultăţi din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.
Cristian Alexandru Bolonduț de la Liceul de Informatică Tiberiu Popoviciu din Cluj-Napoca este unul din cei trei elevi români care au obținut medalii de bronz la Olimpiada Internațională de Biologie, desfășurată în 14-20 iulie în Elveția.
Asociaţia Universităţilor Europene a întocmit o ierarhizare a celor mai slabe universităţi publice şi private din România, în 2011, care este însă valabilă şi astăzi.