Educație

A început Admiterea la UBB Cluj

Absolvenţii de liceu, dar și cei care au încheiat deja studiile de licenţă se pot înscrie, începând de miercuri, 12 iulie 2017, la facultăţile Universităţii Babeş-Bolyai, care le pun la dispoziție peste 8.500 de locuri bugetate, atât la nivel licență, cât și la nivel master.

A început Admiterea la UBB Cluj A început Admiterea la UBB Cluj

Pentru absolvenţii de liceu, UBB are o ofertă extrem de diversificată, candidaţii având la dispoziţie, pentru anul universitar 2017-2018, aproape 5.000 delocuri bugetate, peste9.200 de locuri în regim cu taxă,2.650 de locuri pentru învățământul la distanță și învățământul cu frecvență redusă. Din totalul locurilor bugetate, 60 sunt specialalocate pentru candidaţii de etnie rromă, 5 sunt destinate persoanelor cu dizabilități, iar alte 128 de locuri au fost alocate etnicilor români din afara granițelor țării, aceştia din urmă având posibilitatea de a-şi trimite dosarul de înscriere prin poşta clasică sau electronică.

La rândullor, absolvenţii de facultate care dorescsă se înscrie la master pot opta pentruunuldintre cele peste 3.500de locuri la buget, peste 6.600 delocuri la taxă și aproximativ 900 de locuri pentru învățământul cu frecvență redusă.Şi la acest nivel, 25de locuri bugetate sunt alocate candidaţilor de etnie rromă, iar 95 sunt destinate etnicilor români din afara graniţelor României.


Candidații vor putea alege între cele 237 de programe de licență (învățământ cu frecvență și la distanță), respectiv cele 223 de programe de master (învățământ cu frecvență sau frecvență redusă).

Pe întreaga perioadă a admiterii, Universitatea Babeş-Bolyai pune la dispoziţia candidaţilor un număr de 440 de locuri în căminele proprii din Campusul Studențesc Hașdeu.


Locurile, situate în camere cu 5 paturi, vor fi disponibile în perioada 12-31 iulie 2017 şi vor putea fi ocupate la un tarif de cazare de 25 lei/pat/noapte, în baza unei cereri transmise Serviciului Social al Universităţii.  

Perioada de admitere este cuprinsă între 12 și 31 iulie2017, calendarul admiterii, taxele şi toate informaţiile necesare candidaţilor fiind accesibile la adresa:http://admitere.ubbcluj.ro.

Etichete: admitere ubb
Ultimele Stiri
abonare newsletter