La Admiterea în liceu din 2018 primele 50 de specializări au fost din 12 județe și București, conform clasamentului oficial aflat încă pe site-ul ministerului Educației.
Un deputat PSD a depus la Parlament o inițiativă legislativă prin care copiii majori apți de muncă sunt obligați să-și întrețină material, prin plata unei pensii, părinții, părinții vitregi, bunicii și străbunicii, refuzul de a face acest lucru constituind infracțiune și pedepsindu-se cu închisoare de la trei luni la un an sau amendă.
Subiectele de la examenul la Limba și literatura română susținut astăzi la Bacalaureat au avut printre cerințe realizarea unui eseu referitor la un text poetic aparținând autorilor Bacovia sau Blaga pentru Real și Arghezi sau Barbu la Uman.
Vouchere de 10 lei pentru fiecare elev care are o zi cu prezență integrală, asta prevede una dintre măsurile anunțate de PSD. Un set de măsuri cu titlul „măsuri prioritare pentru semestrul al II-lea” a fost publicat de către PSD pe pagina oficială, iar printre acestea se numără și câteva care vizează Educația.