ASAP România (Armata Selectării Atente a Plasticului), program de responsabilizare socială prin care sunt colectate deșeuri, împlinește un an de când este aplicat în școlile din mai multe orașe din România.
Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca a aprobat dezvoltarea primului program postuniversitar în tehnologii cuantice din ţară, pe care îl va organiza în primăvara anului 2022.
Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca anunţă că urmează să organizeze, la începutul anului, un concurs internaţional de soluţii pentru proiectul "Science Campus Cluj", parte a InfoBioNano4Health, o nouă specializare inteligentă a oraşului şi a ţării.
Peste 200 de elevi de la Școala Ion Agârbiceanu din Cluj-Napoca au fost relocați „haotic” din cauza supraaflomerării. Unii copii au ajuns într-o sală de clasă care arată mai degrabă ca o „cameră de cămin”, spune un clujean. Părinții au protestat în curtea școlii.
Testarea elevilor nu a fost suspendată şi nu a fost luată în discuţie această posibilitate, a anunţat, duminică seara, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat, din județul Cluj este în procedură de finalizare, anunță IȘJ Cluj.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca sărbătorește, zilele acestea, 102 ani de învățământ medical în limba română. În cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele UMF „Iuliu Hațieganu” 2021, joi, 9 decembrie, a avut loc Gala Premiilor Universității, în cadrul căreia au fost premiate performanţele şi realizările deosebite din ultimul an ale cadrelor didactice, cercetătorilor și studenților.
Luni, până la ora 19:00, în urma utilizării testelor rapide efectuate din proba de salivă, au fost raportate 86 de cazuri detectate pozitiv, dintre care 4 în județul Cluj.