Educație

Peste 7.000 de profesori NU doresc să se vaccineze anti-COVID19. Există vreo șansă ca școlile să se redeschidă în ianuarie?

Școlile s-ar putea redeschide în luna martie, dacă profesorii s-ar vaccina anti-COVID19. Din păcate, un sondaj arată că mai bine de jumătate dintre profesori nu doresc să se vaccineze, deși doresc să se reîntoarcă la școală.

 

 


Peste 13.000 de profesori din România au participat la un sondaj organizat de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, în care au răspuns la niște întrebări legate de redeschiderea școlilor și vaccinarea voluntară.

 


În urma sondajului s-a constatat că 56,3% dintre profesorii chestionați nu sunt de acord să se vaccineze anti-COVID-19. Ei doresc să vină să predea la școală înainte de a începe campania de vaccinare. Cu alte cuvinte, 7.332 de profesori nu sunt de acord cu vaccinarea anti-COVID19.

Peste 70% dintre profesori își doresc să predea la școală

Majoritatea persoanelor chesionate doresc redeschiderea grădinițelor și a școlilor. Astfel, 73,1%, doresc redeschiderea grădinițelor; 75,7% doresc ca elevii din clasele pregătitoare și I-IV să revină în clase; 70,6% sunt pentru redeschiderea școlilor pentru elevii claselor V-VIII; 69,4% au răspuns că vor redeschiderea liceelor și școlilor profesionale.


În Cluj, profesorii sunt sceptici când vine vorba de vaccin, deoarece nu au fost informați cu privire la reacțiile adverse. În urmă cu două săptămâni, atunci când Guvernul a anunțat că profesorii vor intra în a doua etapă de vaccinare, Monitorulcj.ro a luat legătura cu câțiva profesori de la diferite unități de învățământ din Cluj, pentru a afla dacă profesorii au fost înștințați cu privire la strategia de vaccinare comunicată de Guvern. Majoitatea au spus că nu știu nimic despre campanie sau despre strategie, motiv pentru care nu știu dacă se vor vaccina sau nu.

Purtătorul de cuvânt ISJ, Amalia Gurzău a spus că pe data de 10 ianuarie se va face o evaluare a situației epidemiologice din România, iar în urma evaluării, autoritățile vor anunța dacă elevii se vor întoarce în bănci sau vor rămâne în fața calculatoarelor.


Agenția Europeană pentru Medicamente a aprobat, ieri, 21 decembrie, vaccinul Pfizer-BioNTech. Decizia EMA deschide calea unei posibile demarări a vaccinărilor în Uniunea Europeană înainte de sfârșitul anului.

Astfel, din ianuarie, autoritățile române ar urma să înceapă vaccinarea populației. Potrivit Strategiei de vaccinare, în România, în prima etapă vor intra cadrele medicale, urmând ca în etapa a doua să fie cuprinși și angajații din sistemul de învățământ.


Școlile s-ar putea redeschide dacă profesorii s-ar vaccina

Specialiștii spun că elevii s-ar putea întoarce înapoi la școală, dacă profesorii s-ar vaccina într-un număr cât mai mare. Din păcate, profesorii majoritatea profesorilor sunt sceptici când vine vorba de vaccinare.

„Realist, ca termen, la sfârşit de martie, început de aprilie, putem să vorbim de o redeschidere în condiţii de siguranţă epidemiologică a activităţilor şcolare”, a spus Dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonator campanie vaccinare.

Vaccinarea cadrelor didactice ar trebui să înceapă în luna februarie, dar mai bine din jumătatea numărului de profesori chestionați nu doresc să se vaccineze, dar doresc să revină la școală fizic pentru a preda.

În acest moment, sunt 3 milioane şi jumătate de copii siliţi să înveţe acasă, după ce Guvernul Orban a decis în luna noiembrie, faptul că e prea periculos să participe la cursuri în sălile de clasă, din cauza răspândirii virusului.

CITEȘTE ȘI:

Profesorii vor fi vaccinați în cea de-a doua etapă de vaccinare. „Nu cred că mă voi vaccina, nu am informațiile necesare”

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter