Educație
Liceele cu 100% promovabilitate la BAC 2025 Cluj
În județul Cluj, rata de promovare la Bacalaureat a crescut de la 89,45%, la 90,85%. De asemenea, 22 de licee au avut promovabilitate 100%.

În Cluj, rata de promovare pentru absolvenții de liceu a crescut de la 89,45% la 90,85%. Pentru candidații din anii trecuți, rata a urcat de la 37,94% la 44,63% după contestații.
Rata cumulată de promovare după etapa de soluționare a contestațiilor este de 87,01%
Peste 1.200 de contestații depuse la Cluj
În județul Cluj au fost depuse 1.227 de solicitări pentru reevaluarea lucrărilor. Dintre acestea, 827 de lucrări reevaluate au primit note mai mari, 339 lucrări au înregistrat note mai mici, iar 61 de lucrări contestate nu au avut modificări.
Totodată, în cele 16 centre de examen au fost depuse 2025 de solicitări privind vizualizarea lucrărilor scrise de către candidații care au susținut examenul național de Bacalaureat, în sesiunea iunie 2025.
Astfel, în sesiunea iunie 2025 a examenului național de Bacalaureat, în județul Cluj, din totalul celor 3.587 de candidați prezenți au promovat 3.121 candidați cu 72 mai mulți, în raport cu afișarea rezultatelor inițiale (3.049 de candidați înainte de soluționarea contestațiilor). Dintre aceștia, 2.988 de candidați aparțin promoției 2025, iar 133 de candidați provin din promoțiile anterioare.
CITEȘTE ȘI:
Clujul rămâne pe primul loc pe țară la BAC! Nu are, însă, nicio medie de 10.
Licee cu promovabilitate 100%
Ca urmare a etapei de soluționare a contestațiilor, 22 de unități de învățământ preuniversitar au înregistrat 100% rata de promovabilitate în sesiunea iunie 2025 a examenului național de Bacalaureat, după cum urmează: Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță" Cluj-Napoca, Colegiul Economic „Iulian Pop" Cluj-Napoca, Colegiul Național „Emil Racoviță" Cluj-Napoca, Colegiul Național „George Barițiu" Cluj-Napoca, Colegiul Național „George Coșbuc" Cluj-Napoca, Colegiul Național „Gheorghe Șincai" Cluj-Napoca, Colegiul Național „Mihai Viteazul" Turda, Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr" Cluj-Napoca, Colegiul Național Unitarian „Janos Zsigmond" Cluj-Napoca, Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu" Cluj-Napoca, Liceul Teologic Baptist „Emanuel" Cluj-Napoca, Liceul Teologic Reformat Cluj-Napoca, Liceul Teoretic „Horea Cloșca Și Crișan" Cluj-Napoca, Liceul Teoretic „Lucian Blaga" Cluj-Napoca, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu" Cluj-Napoca, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu" Cluj-Napoca, Liceul Teoretic „Victor Babeș" Cluj-Napoca, Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca, Liceul Tehnologic Gherla, Liceul Teoretic „Avram Iancu" Cluj-Napoca, Liceul Teoretic Creștin „Pro Deo" Cluj-Napoca, Liceul Teoretic „ELF" Cluj-Napoca.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: