Educație

Liceul Special pentru Deficienți de Vedere din Cluj, decorat cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ”.

Liceul Special pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca va fi decorat cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ”.

Liceul Special pentru Deficienți de Vedere din Cluj, decorat cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ” | Foto: Consiliul Județean Cluj - Facebook Liceul Special pentru Deficienți de Vedere din Cluj, decorat cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ” | Foto: Consiliul Județean Cluj - Facebook

 

 


 

Cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, președintele României, Klaus Iohannis va oferi Liceului Special pentru Deficienți de Vedere, Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Ofițer. 


 

Ordinul „Meritul pentru Învățământ” este acordat în semn de apreciere și recunoștință pentru contribuția dascălilor la dezvoltarea României prin educație, pentru profesionalismul și dăruirea cu care s-au dedicat misiunii transformatoare a școlii în viața elevului, dar și a comunității, preocupându-se de continua îmbunătățire a actului educațional.


Astfel, marți, 8 octombrie, de la ora 17.00, Liceul Special pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca va fi decorat la Palatul Cotroceni cu acest ordin, fiind singura unitate de învățământ special din țară ce va fi decorată de președintele României. 

„Este o nouă reușită a Liceului Special pentru Deficienți de Vedere și o reconfirmare a prestigiului unității de învățământ. Felicit întreaga echipă a școlii pentru eforturile depuse și pentru responsabilitatea și înaltul profesionalism de care au dat dovadă în ceea ce privește educarea și formarea elevilor cu cerințe educaționale speciale”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj. 


Articol scris de Ilinca Dandoczi
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Un pas important în dezvoltarea educațională din Florești! A fost semnat contractul pentru modernizarea Liceului „Dumitru Tăuțan”.

Un elev de la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” Cluj-Napoca a obținut medalia de argint la Olimpiada Internațională de Lingvistică

Ultimele Stiri
abonare newsletter