Educație

Atac cibernetic la Ministerul Educației! Site-ul instituției, spart de hackeri: „Sistemul nu te învață nimic util”

Ministerul Educației este ținta unui atac cibernetic. Hackerii au spart site-ul instituției la miezul nopții și au transmis mesajul că „sistemul de învățământ românesc este unul foarte prost”.

Site-ul Ministerului Educației, atacat de hackeri / Foto: pixabay.com Site-ul Ministerului Educației, atacat de hackeri / Foto: pixabay.com

 

 


Ministerul Educației a transmis presei, în jurul orei 11.20, următoarea informare, potrivit edupedu.ro:

 


„Informare privind incidentul cibernetic care a condus la blocarea site-ului www.edu.gov.ro Administratorii IT ai Ministerului Educației analizează incidentul cibernetic care a condus la blocarea site-ului www.edu.gov.ro, în cursul dimineții de 08 mai 2023.

Specialiștii în tehnologia informației lucrează pentru consolidarea infrastructurii paginii și repunerea acesteia în funcțiune în cel mai scurt timp. Sunt efectuate operațiuni de evaluare, izolare și remediere a eventualelor vulnerabilități. Până la finalizarea acțiunilor de auditare de securitate, site-ul va rămâne în modul offline.


Precizăm că site-ul www.edu.gov.ro conține doar date publice și de informare a cetățenilor, nefiind compromise date confidențiale. Prioritatea instituției noastre este soluționarea rapidă a incidentului pentru a ne asigura că edu.ro nu mai prezintă riscuri de securitate cibernetică și poate fi utilizat din nou fără riscuri.”

Site-ul Ministerului Educației a fost spart de hackeri în „Operation România”, de aceeași care au atacat și site-ul Ministerului Dezvoltării în luna aprilie, potrivit sursei citate. 


Hackerii au postat și un mesaj când au preluat portalul online la miezul nopții: „Sistemul de învățământ românesc este unul foarte prost, care nu te învață absolut nimic util, ci doar te îndoctrinează cu informații inutile. Pe cine putem da vina? Pe profesori? Nici vorbă, ei sunt mai proști decât elevii. Faptul că acceptă să lucreze pentru un salariu de … într-un mediu și mai de …. arată nivelul lor de inteligență, care nu este foarte ridicat. Dragi elevi, nu vă mai bateți capul cu școala, e o pierdere de timp. ce te învață școală în 10 ani poți primi gratis pe youtube în 10 luni. Guvernul v-a făcut să credeți că dacă nu aveți studii superioare sunteți proști și veți avea salarii mici, dar sunteți și mai proști că îi credeți și îi ascultați”, a scris digi24.ro.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Site-ul Primăriei Cluj, atacat de hackeri! A fost „îngropat” în solicitări și atacuri în prima zi lucrătoare din an.

Site-ul Ministerului Dezvoltării, atacat cibernetic! Atacatorii, apel ca frații Tate să nu mai fie anchetați

abonare newsletter