După mai mulţi ani în care Clujul s-a plasat printre lidere în topul judeţelor realizat după valoarea produsului intern brut (PIB) situaţia se schimbă în 2013, potrivit unor date oferite de Comisia Naţională de Prognoză (CNP) publicaţiei online econtext.ro.
Rata şomajului înregistrată la sfârşitul lunii ianuarie 2013 a fost de 5,82%, la nivel naţional, mai mare cu 0,23 puncte procentuale decât cea din luna decembrie a anului 2012 şi cu 0,45 puncte procentuale faţă de rata lunii ianuarie 2012, a anunţat miercuri Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Dana Patriciu a cerut Judecătoriei Sectorului 1 ajutorul public judiciar al statului, respectiv scutirea de la plata taxei de trei la sută din suma de 2,3 miliarde de euro cât ar reprezenta, potrivit acesteia, averea totală a soţului ei, Dinu Patriciu.
Fiat analizează lansarea unui brand low-cost care să concureze Dacia, iar dacă planul va fi aprobat automobilele vor fi construite în afara Europei pentru reducerea costurilor de producţie, a declarat directorul general al grupului italian, Sergio Marchionne, relatează Automotive News Europ.
Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) ar putea fi deblocat în perioada următoare, în urma măsurilor luate pentru remedierea deficienţelor, anunţă Ministerul Afacerilor Europene pe site-ul propriu.
Companiile naţionale, regii autonome, institute naţionale de cercetare-dezvoltare şi subunitaţile din Romania care aparţin unor persoane juridice străine au termen de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, respectiv până la data de 30 mai 2013, pentru întocmirea şi depunerea la organul fiscal a situaţiilor financiare anuale, potrivit unei informări venite de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj. Pentru celelalte entitaţi, termenul de depunere este de 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar.
Producţia la întreprinderea socială a foştilor angajaţi disponibilizaţi de la Mechel Câmpia Turzii va începe în luna septembrie, după ce utilajele comandate în străinătate vor sosi în cursul verii, afirmă directorul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don.
Consiliul de Administraţie al BNR a decis marţi să menţină rata dobânzii de politică monetară la 5,25%, precum şi ratele rezervelor minime obligatorii (RMO) aplicabile pasivelor în lei şi valută ale instituţiilor de credit, de 15% pentru moneda naţională şi 20% pentru valută.