Răspunsul simplu și direct la întrebarea din titlu este că înființarea și funcționarea unui Comitet Național pentru Supraveghere Macroprudențială (în continuare “Comitetul”) întărește capacitatea statului român de a face față unei crize financiare.
Un proiect de lege privind salarizarea bugetarilor, asumat de întregul Guvern, va fi dat publicității peste cel mult o săptămână, a anunțat, luni, vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, la finalul reuniunii Asociației Municipiilor din România.
Liberty Technology Park Cluj a fost desemnat cel mai inovator proiect în piețele secundare în cadrul Galei Forbes Best Office Buildings, desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute la București. Astfel, parcul tehnologic de la Cluj își consolidează poziția de actor principal al sectorului office din România.
Firmele, persoanele fizice autorizate şi alţi agenţi economici care funcţionează în locuinţe nu vor mai fi afectate de majorarea impozitului pe clădirile cu destinaţie mixtă, dacă antreprenorii respectivi nu îşi deduc cheltuilelile cu utilităţile aferente clădirii.