Lunile august și septembrie sunt luni de foc în imobiliare, fiindcă se întorc studenții la studii. În această perioadă piața chiriilor intră într-o stare de „tensiune maximă”, dar experții ne spun cum putem să găsim rapid un apartament.
Statul român ar urma să câştige peste 43 de miliarde de lei din taxele şi dividendele plătite de sectorul energetic, ca urmare a majorării preţurilor, în acest an.
Anul trecut, 70% dintre gospodăriile din Uniunea Europeană au beneficiat de internet de mare viteză. Conform statisticilor Eurostat, aproape 90% din gospodăriile din România au beneficiat de o acoperire în ceea ce priveşte internetul de mare viteză.
Prețul energieie electrice pe bursă în luna iulie 2022 a avut o valoare de patru ori mai mare decât prețul mediu înregistrat în aceeași perioadă a anului 2021.
Reunite la Timișoara, asociațiile studențești au solicitat la finele săptămânii o majorare substanțială a subvenției acordate pentru transportul feroviar, cu ocazia discuțiilor privind proiectul Legii Educației.
Programul privind casarea autovehiculelor uzate va fi lansat din septembrie, fiind vizate mașinile mai vechi de 15 ani, anunță administraţia Fondului pentru Mediu.
Sindicatul Unit TAROM (SUT) a demarat acţiunea de strângere de semnături în vederea declanşării Conflictului colectiv de muncă la TAROM, cerinţă transmisă deja către angajator prin consemnarea în procesele verbale ale negocierii, potrivit unui comunicat.