Economie

Restanţe la bănci de peste 1 mld. euro

Restanţele de peste 90 de zile la creditele accesate de populaţie au crescut cu 4% în luna mai, la un nou maxim istoric de 4,5 miliarde de lei (1,06 miliarde euro), potrivit datelor Biroului de Credit, publicate luni de Banca Naţională a României (BNR).

Economie

Preţ record al aurului

Cotaţia aurului a atins ieri un nou record, peste 1.622 dolari pe uncie, după ce negocierile dintre politicienii americani pentru creşterea plafonului de îndatorare au intrat în impas la sfârşitul săptămânii trecute, amplificând temerile privind o posibilă încetare de plăţi a SUA, transmite Reuters.


Economie

59 de proiecte finanţate prin POR

Numărul de proiecte finanţate în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013 şi finalizate deja în Transilvania de Nord este de 59, dintre care 9 proiecte mari şi 50 mici, informează Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest.


Economie

Ministrul Economiei vrea ”şefi privaţi” la 10 companii de stat

Cel puţin zece companii de stat din portofoliul Ministerului Economiei, printre care Compania Naţională a Huilei, Hidroelectrica şi Oltchim, au nevoie de implementarea cât mai rapidă a managementului privat, a declarat azi, după şedinţa de guvern, ministrul Ion Ariton. Autorităţile române şi Fondul Monetar Internaţional au convenit, pe lângă vânzarea unor pachete semnificative de acţiuni ale companiilor energetice, introducerea managementului privat pentru marile societăţi de stat, selecţia urmând să se facă la nivel internaţional.


Economie

Listarea la BVB a Petrom ar putea fi reluată în 2012

Procesul de listare la bursă a 9,84% din capitalul Petrom va fi reluat abia anul viitor, în cazul în care statul nu va reuşi să vândă minimum 80% din titlurile ofertate, a declarat agenţiei Mediafax Dan Lazăr, secretar de stat în Ministerul Finanţelor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter