Economie

Oferta locurilor de muncă în domeniul HoReCa a crescut cu peste 260% după pandemie. Clujul, printre orașele cu cele mai multe oferte de muncă

După ridicarea restricțiilor anti-COVID-19, domeniul HoReCa pare să revină încetul cu încetul la normal. Clujul se situează în topul orașelor cu cele mai multe oferte de muncă, conform platformei de recrutare eJobs.

Angajatorii din HoReCa au scos la bătaie peste 11.000 de locuri de muncă în ţară şi în străinătate/ FOTO: depositphotos.com Angajatorii din HoReCa au scos la bătaie peste 11.000 de locuri de muncă în ţară şi în străinătate/ FOTO: depositphotos.com

 

Angajatorii din HoReCa au scos la bătaie peste 11.000 de locuri de muncă în ţară şi în străinătate, începând cu data de 9 martie, când au fost eliminate restricţiile Covid-19, în creştere cu 153% faţă de acelaşi interval al anului trecut şi cu 22% mai mare comparativ cu 2019, arată datele transmise de o platformă de recrutare.


 

Acest lucru plasează industria ospitalităţii pe locul 2 în topul sectoarelor cu cele mai multe oferte de angajare publicate pe eJobs în această perioadă, după Retail.
 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

 


„Dacă e să comparăm cu 2020 chiar, perioadă care s-a suprapus şi cu lockdown-ul, creşterea e spectaculoasă: +262%. Cu toate că oferta de angajare e una explozivă, candidaţii rămân sceptici faţă de acest domeniu”, informează e-Jobs într-un comunicat de presă.


Potrivit sursei citate, numărul aplicărilor înregistrate până în prezent este în scădere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, însă se observă o creştere de 11% faţă de ultimul an de normalitate, nonpandemic, 2019.

„Se resimte un deficit acut de forţă de muncă în domeniu, ca urmare a instabilităţii acestuia din ultimii ani. O bună parte dintre cei care lucrau în acest sector au ales să se orienteze către altele în ultimii ani, care au crescut în pandemie sau au fost mai stabile. Cei mai mulţi candidaţi care au decis să părăsească HoReCa s-au reorientat către Retail, zona de curierat, livratori sau ride sharing”, a spus Bogdan Badea, CEO eJobs România.


Clujul, în topul orașelor cu cele mai multe job-uri din domeniul HoReCa

Cele mai multe oferte de angajare din HoReCa au fost publicate de angajatorii din marile centre universitare, dar şi în oraşele care, de regulă, atrag un număr semnificativ de turişti, fiind început de sezon estival. Capitala este pe primul loc în topul oraşelor cu cele mai multe joburi în domeniu, cu peste 6.000 de oferte de angajare. Ea este urmată de Constanţa, Timişoara, Cluj-Napoca şi Sibiu.

„Ne aşteptăm ca numărul de joburi să crească şi mai mult în sezonul estival, din păcate însă deficitul de forţă de muncă rămâne cea mai mare problemă. În acest sens, angajatorii apelează în continuare la importul de angajaţi din străinătate. Suntem optimişti însă că, odată cu creşterile salariale din domeniu, dar şi cu reabilitarea imaginii industriei, la care se va ajunge ca urmare a faptului că nu mai avem restricţii, şi candidaţii din România vor se vor reîntoarce la joburile din HoReCa”, a mai spus Bogdan Badea.


Dacă vorbim de joburile în străinătate scoase la bătaie în industria ospitalităţii, 9,4% din totalul de locuri de muncă din HoReCa sunt oferte de angajare în afară. Cele mai multe locuri de muncă scoase în acest sector sunt în Grecia, Germania, Olanda, Cipru, Arabia Saudită, Franţa, Danemarca şi Norvegia.

Potrivit sursei citate, nu doar HoReCa se află pe un trend ascendent, ci întreaga piaţă. De la începutul acestui an până în prezent au fost publicate aproape 152.000 de locuri de muncă, cu 55% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu aproape 80% mai multe faţă de 2020. Practic, oferta de angajare a ajuns la nivelul celei de dinainte de pandemie.

Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Domeniul HoReCa, îngenunchiat de SCENARIUL ROȘU la Cluj: „Cine plătește testele angajaților?”

Pierderi de 35% în sectroul HoReCa în pandemie. Clujul și alte patru orașe, cele mai afectate

abonare newsletter