Economie

Ce proiecte din Cluj au fost incluse în bugetul pe 2022 al Ministerului Transporturilor? Bani pentru autostradă și sectorul feroviar

Peste 17 miliarde de lei au fost alocate la capitolul Transporturi în anul 2022, în creștere cu aproape 15% față de suma alocată în anul aflat în curs.

A3, inclusă în bugetul pe 2022 al Transporturilor.

 

 


14,88 miliarde de lei au primit Transporturile în 2021, în anul 2022, fiind bugetată suma de 17,016 miliarde de lei, în creștere cu 14,25% față de anul în curs.

 


Din suma alocată acestui sector în 2021, au fost cheltuite 14,121 miliarde de lei, adică o realizare de 95% a bugetului pe anul aflat în curs.

Fonduri europene de 9 miliarde de lei

În ceea ce privește proiectele pe fonduri europene, s-a propus pe anul 2022 o alocare bugetare de aproape 9 miliarde de lei (8,97 miliarde de lei), în creștere cu peste 32% față de cât s-a cheltuit în 2021.


În bugetul pe anul 2022 alocat sectorului Transporturilor este inclusă ca obiectiv și Autostrada A3. 

De asemenea, printre proiectele pentru care există deja alocări bugetare în anul 2021 și vor fi bugetate și în anul 2022 se află realizarea a 6 noduri rutiere pe Autostrăzile A1 si A3, în zona de Vest a României.


În ceea ce privește sectorul feroviar, a fost inclus pe bugetul anului viitor al Ministerului Transporturilor electrificarea liniilor CF lipsă din rețeaua TEN-T centrală și globală de pe linia CF Episcopia Bihor – Cluj Napoca.

Printre proiectele majore de infrastructură rutieră (autostrăzi) aflate în execuție pe parcursul anului 2021, intră la capitolul celor finalizate și date în trafic lotul 2 al Autostrăzii Sebeș – Turda.


Cum se vor împărți banii?

- Programul de modernizare, dezvoltare,reparații, consolidare și întreținere a infrastructurii rutiere - 7,2 mld. lei (față de 6,07 mld. realizate în 2021)
- Programul de dezvoltare si modernizare a infrastructurii feroviare si a statiilor de cale ferata - 4,9 mld lei (față de 3,9 mld realizate în 2021)
- Programul de reparații curente la infrastructura ferată publică - 38 mil lei (față de 38 mil. lei realizate în 2021)
- Programul de reabilitare, modernizare si dezvoltare a infrastructurii pe Dunare, canale navigabile si porturi maritime si fluvial - 548 mil lei (față de 381 mil lei realizate în 2021)
- Programul de reabilitare si modernizare a metroului Bucuresti - 1,24 mld lei (față de 1.016 mld lei realizat în 2021)
- Programul de asigurare a volumului de transport feroviar public de calatori - 1,87 mld lei (față de 1,7 mld lei realizat în 2021)

CITEȘTE ȘI:

Filmare cu drona de pe lotul Topa Mică - Nădășelu al Autostrăzii Transilvania. Constructorul român, mobilizare bună pe șantier

Ultimele Stiri
abonare newsletter