Economie

Opinie. Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: „Taxa de solidaritate, «premiul» pe care îl primești când investești în fabrici în România”

Taxa de solidaritate, „premiul” pe care îl primești când investești în fabrici în România, aduci tehnologie, creezi locuri de muncă, ești contribuabil onest și atingi o cifră de afaceri de 500 milioane lei.

Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj

 

 


Conceptul din titlu, „premiu”, nu-mi aparține, a fost lansat ieri de Florin Pogonaru, dar descrie foarte bine ce poți păți dacă ai încredere în România și investești într-o fabrică. Pentru că din cele peste 300 de companii eligibile pentru „premiere”, foarte multe sunt societăți comerciale care au în spate o fabrică în România. 

 


Așadar, a) pe lângă creșterile incredibile la prețurile la utilități (care ne-au arătat că de fapt nici nu avem destul gaz, ați văzut ce a pățit Azomureș), b) nevoia de creșteri salariale în 2022 cu cel puțin inflația, chiar mai mult în cazul indexărilor la salariul minim și c) dublările preturilor materiilor prime care vin, desigur, din import, fabricile din țară vor plăti încă 1% pe cifra de afaceri.

Nu sunt de specialitate, nu știu cum va fi tratată această taxă, ce schimbări trebuie făcute în codul fiscal pentru ca taxa să fie introdusă, căci probabil va fi, dă bine „bani pentru sănătate și educație”. Dar dau câteva exemple despre cine va plăti și cine nu:


  • Marii producători internaționali de autovehicole aduc mașinile din import prin 10-20 de dealeri locali și regionali, care fiecare în parte nu fac o cifră de afaceri de 500 milioane lei / an. Așadar, de plătit vor plăti cele două fabrici din țară, împreună cu producătorii de componente auto cu fabrici aici;
  • Marii producători internaționali din chimie, IT, electronice, electrocasnice, mâncare, etc. își aduc produsele prin importatori care fie nu ating cifre de afaceri de 500 de milioane lei, fie dacă trec de 500 milioane lei, nu au cum să plătească 1% taxă suplimentară pentru că lucrează cu marje reduse. Așadar, de plătit vor plăti producătorii din țară, pentru că sunt ușor de identificat și urmărit. 
  • Din cele 18 miliarde lei ale pieței farmaceutice, doar 1,5 miliarde se fabrică în țară, restul sunt aduse prin distribuitori care, la fel ca mai sus, fie nu ating cifre de afaceri de 500 milioane lei, fie dacă trec de 500 milioane lei, nu au cum să plătească 1% taxă suplimentară pentru că lucrează cu marje controlate. 

Așadar, cert este ca taxa va fi plătită doar de cele două fabrici din țară care au cifra de afaceri de peste 500 milioane lei.

Și, apropos, să nu uităm că toată industria farma plătește deja o „taxa de solidaritate”, taxa clawback, din care s-au strâns 20 miliarde lei!! în ultimii 10 ani, care în loc să meargă în sistemul sanitar, pentru solidaritate, s-au pierdut găurile risipelor bugetare.


Iar „criminalii” fiscali, evazioniștii și munca la negru la care se adaugă și băieții deștepți care fac afaceri de miliarde fără să plătească un leu în România scapă de la solidaritate.

La o cifra de afaceri pentru ultimul an financiar de 780 milioane lei am plătit în țară taxă clawback de 38 milioane lei, 26 milioane lei impozit pe profit și alte multe milioane în contribuții sociale și sănătate. La asta se va adăuga „taxa de solidaritate” de 7,8 milioane de lei, astfel că îmi iau adio de la finanțarea unui nou centru de controlul calității pentru hub-ul european. Multe alte fabrici care aveau planuri de expansiune le vor pune pe stop, asta însemnând ca vor stagna tehnologic și că deficitul de balanța comercială se va accentua. Și, pe termen lung, iar se închid câteva fabrici, spre bucuria importatorilor și desigur, a imobiliarilor, care își trag un bloc sau un mall in locul lăsat liber.

CITEȘTE ȘI:

Opinie. Dragoș Damian, Terapia Cluj: „Domnule prim-ministru, după ce sunteți ales, vă aduc cheile de la fabrică să o conduceți, că eu nu mai știu cum”

Ultimele Stiri
abonare newsletter