Economie

ANALIZĂ. Început de săptămână favorabil leului

Ședința de ieri ale piețelor valutară și monetară au fost unele calme, leul reușind să se aprecieze față de principalele valute iar indicii ROBOR coborând comparativ cu finalul săptămânii trecute.

Cursul euro a scăzut ușor, de la 4,7508 la 4,7507 lei, într-o ședință în care transferurile se realizau într-un culoar foarte îngust, 4,75 – 4,753 lei, iar cotațiile de la ora 14:00 se plasau în jurul valorii de 4,751 lei.

Media dolarului american a coborât de la 4,2303 lei la 4,2277 lei iar cotațiile din piață fluctuau între 4,222 și 4,235 lei.


Moneda elvețiană stagna pe piețele internaționale la 1,121 – 1,125 franci/euro, iar media ei a coborât de la 4,2291 la 4,2287 lei.

Preţul gramului de aur a crescut de la 175,3574 la 176,3534 lei, iar valoarea unciei de aur urca pe piețele internaționale specializate la peste 1.297 dolari


După creșterea de la sfârșitul săptămânii trecute la 3,38%, maxim al ultimelor cinci luni indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la 3,32%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, care a urcat la 3,42%, maximum al ultimelor cinci luni, a coborât la 3,38%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a încheiat a scăzut de la 3,51 la 3,47% iar cel la 12 luni de la 3,54 la 3,51%.


Monedele din regiune erau stabile în fața de euro. Cea poloneză fluctua între 4,287 și 4,295 zloți iar cea maghiară se tranzacționa în culoarul 321 – 321,9 forinți.

Perechea euro/dolar stagna la 1,1214 – 1,1252 dolari, valori apropiate de cele de la finalul săptămânii trecute.


Indicele bitcoin calculat de Bloomberg a crescut ieri la 5.232 dolari, după scăderea de vineri seară la 5.000 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.


Radu Georgescu

abonare newsletter