Actualitate
Un pompier a fost lovit în timp ce stingea un incendiu. A ajuns la spital.
Un pompier care stingea un incendiu într-un oraș din județul Argeș a fost rănit de localnici. A fost avariată autospeciala de stingere.
Un pompier a fost lovit în timp ce stingea un incendiu | Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
Un pompier care participa la stingerea unui incendiu izbucnit în orașul Ștefănești, duminică seară, a fost rănit de localnicii care au devenit agresivi, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș.
Pompier lovit în timp ce stingea un incendiu
Un echipaj de pompieri de la Detașamentul Pitești intervenise pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit pe strada Sticlelor din orașul Ștefănești.
„Pe parcursul misiunii de stingere a incendiului, persoanele aflate la fața locului au manifestat un comportament agresiv atât față de forțele de intervenție, cât și față de autospeciala de stingere. În urma incidentului, unul dintre colegii noștri a fost rănit”, se precizează într-o informare transmisă de ISU Argeș.
Conform aceleiași surse, pompierul rănit a primit asistență medicală de la un echipaj SMURD și a fost transportat la spital pentru investigații de specialitate.
CITEȘTE ȘI:
Ambulanță atacată cu bâte și topoare în Cluj, pe motiv că „fură copii”: Șoferul a fost rănit
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș a anunțat că forțele de ordine au intervenit în sprijinul pompierilor care acționau pentru stingerea unui incendiu scăpat de sub control. La fața locului s-au deplasat luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, echipaje ale Poliției Municipiului Pitești și Poliției Orașului Ștefănești, precum și jandarmi.
„În urma incidentului, din primele verificări, a reieșit că un pompier din cadrul ISU Argeș ar fi fost lovit de un obiect contondent aruncat de una dintre persoane. De asemenea, o autospecială de poliție, neinscripționată, precum și o autospecială de stingere incendii, au suferit distrugeri”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.
Raed Arafat: „Condamn orice formă de agresiune împotriva salvatorilor aflați în misiune”
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a anunțat că o anchetă este în desfășurare în cazul incidentului din orașul Ștefănești, județul Argeș, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu.
„Am aflat cu îngrijorare despre incidentul petrecut (...) în orașul Ștefănești, județul Argeș, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu. Condamn ferm orice formă de agresiune împotriva salvatorilor aflați în misiune. Pompierii și polițiștii vin să protejeze vieți și bunuri. Autospecialele lor trebuie respectate și protejate, pentru că de ele depind desfășurarea intervențiilor și siguranța celor aflați în pericol. O anchetă este în desfășurare pentru clarificarea împrejurărilor. Îi doresc colegului nostru însănătoșire grabnică și le mulțumesc tuturor celor care își fac datoria, chiar și în situații dificile”, a scris Raed Arafat, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Potrivit șefului DSU, pompierul în cauză ar fi fost lovit cu o cărămidă.
Trei persoane implicate au fost depistate și conduse la audieri, verificările fiind continuate pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul și luarea măsurilor legale.
CITEȘTE ȘI:
