Economie

Fonduri suplimentare pentru Programul Rabla Clasic și pentru noul Program RO-LA

Bugetul alocat Programului Rabla Clasic va fi majorat cu circa 25 de milioane de lei, urmând să fie disponibile 3.800 de vouchere în plus pentru acest an, potrivit unei hotărâri aprobate miercuri de Guvern.

Fonduri suplimentare pentru Programul Rabla Clasic și pentru noul Program RO-LA Fonduri suplimentare pentru Programul Rabla Clasic și pentru noul Program RO-LA

"Se asigură, astfel, continuarea Programului Rabla, program de succes aflat la cea de-a treisprezecea ediție, pentru a încuraja cumpărarea de autoturisme care nu poluează și sunt mai sigure în trafic", se spune în comunicat.

Totodată, Guvernul a alocat 10 milioane de lei pentru demararea Programului RO-LA, prin care se urmărește reducerea poluării, a noxelor și a emisiilor de CO2 din atmosferă.


"Noul program de finanțare vizează reducerea efectelor negative pe care transporturile rutiere de marfă le produc asupra mediului, prin transferul unui segment al transportului de marfă dinspre transportul rutier către calea ferată", se precizează în comunicat.

Potrivit Executivului, transportul de tip RO-LA reprezintă forma particulară de transport combinat în care vehicule rutiere autopropulsate sunt transportate pe calea ferată, în trenuri compuse din vagoane specializate, iar încărcarea și descărcarea vehiculelor rutiere pe, respectiv de pe vagoanele specializate se realizează în terminale specializate, prin intermediul sistemelor proprii de autopropulsie și prin rulare pe roțile proprii. Totodată, șoferii vehiculelor rutiere autopropulsate pot însoți respectivele vehicule pe durata transportului feroviar, caz în care sunt transportați în vagoane de călători (vagoane cușetă sau vagoane de clasă).


Guvernul precizează că programul RO-LA se înscrie în Politica națională a României în domeniul energiei din surse regenerabile (SRE), în vederea corelării cu economiile de energie și creșterea eficienței energetice, componente importante ale pachetului de măsuri necesare pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și pentru respectarea Protocolului de la Kyoto la Convenția — cadru a Organizației Națiunilor Unite.

Hotărârea adoptată miercuri de Executiv modifică anexele nr. 1, 1a, 1b și 2b la HG 146/2017 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2017 al Fondului pentru mediu și al Administrației Fondului pentru Mediu, se mai arată în comunicat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter