Economie

Entuziasmul pentru antreprenoriat scade simţitor

Clujul este în continuare pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de SRL-D-uri şi de firme înfiinţate de studenţi, dar numărul celor care mai au curajul să „încerce marea cu degetul” scade simţitor.

Antreprenorii români se plâng că anul acesta firmele lor o duc tot mai prost, din cauza majorării unor taxe precum cele pentru carburanţi, dar şi introducerea altora noi. În plus, investiţiile publice au fost mai mici cu aproape un sfert în 2014 faţă de anul trecut.

Aceste lucruri pun piedică multor antreprenori aflaţi la început de drum iar majoritatea românilor se tem să-şi deschidă propriile afacei în această perioadă, speriaţi de alte taxe care ar putea apărea peste noapte. În plus, accesul la creditare este în continuare limitat, iar în ultimii cinci ani procentul firmelor mici şi mijlocii care se autofinanţează a crescut de două ori, la 90% din numărul total.


 „Vedem că problemele de consum nu se rezolvă, vedem că există o anumită stagnare şi în acelaşi timp există temerea legată de instabilitatea legislativă, cadrul fiscal”, spune antreprenorul Marius Ghenea.

Şi printre clujeni se simte o scădere de entuziasm în ceea ce priveşte antreprenoriatul. Tinerii din Cluj rămân în continuare pe primul loc în topul naţional în ceea ce priveşte numărul de SRL-D-uri deschise, dar numărul lor pare să stagneze în ultima vreme. De asemenea, numărul societăţilor deschise de studenţii clujeni este în continuare cel mai mare din ţară, depăşindu-l chiar şi pe cel din Bucureşti, dar boom-ul a avut loc anul trecut.


Clujul rămâne în top dar situaţia se înrăutăţeşte

Datele statistice la nivel naţional arată că anul acesta numărul de companii noi este la cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani.

În primele şapte luni ale anului au fost înregistrate în jur de 63.000 de firme, cu aproape 25% mai puţine faţă de aceeaşi perioadă din 2013, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Dintre cele peste 630.000 de firme, majoritatea sunt afaceri mici și mijlocii.


În Cluj, deşi există o scădere, diferenţele nu sunt chiar atât de mari. Astfel, în perioada ianuarie – iulie au fost înregistrate 2.249 de SRL-uri, faţă de 2.374 în aceeaşi perioadă din 2013 şi 1.256 de PFA, faţă de 1.491 în 2013, per ansamblu scăderea fiind de 10%.

În ceea ce priveşte firmele care au beneficiat de facilităţi oferite studenţilor, acestea erau în număr de 1.164 la sfârşitul lunii iulie. Cu toate că din acest punct de vedere Clujul se clasează pe primul loc în ţară, numărul firmelor deschise de studenţi s-a micşorat de fapt anul acesta, de la 1.176 la începutul lunii ianuarie.


În ceea ce priveşte societăţile debutant (SRL-D-uri) înregistrate în Cluj, datele ONRC arată că la sfârşitul lunii iulie numărul acestora era de 1.946, iar alte 37 erau în curs de înfiinţare. De data aceassta, Clujul nu numai că rămâne judeţul cu cele mai multe SRL-D-uri înfiinţate, dar în plus există şi o uşoară creştere faţă de sfârşitul anului trecut, când erau înregistrate la ONRC 1.343 de SRL-D-uri.

Potrivit datelor ONRC, în primele şapte luni, în Cluj, au fost radiate 1.662 de firme (cu 20% mai puţine ca anul trecut în primele şapte luni) şi au intrat în insolvemţă 400 de societăţi (cu 5% mai multe faţă de aceeaşi perioadă din 2013).


Şi străinii par să fie indecişi în ceea ce priveşte economia românească. În Cluj, doar în luna iulie au fost înmatriculate 33 de societăţi cu participare străină la capital şi au fost radiate altele 22.

Economia rămâne fără sânge proapăt

Problemele antreprenorilor vin în contextul în care Guvernul foloseşte sute de milioane de euro pentru amnistia fiscală a bugetarilor, reducerea ratelor bancare pentru o parte din români şi susţinerea unor biserici şi mănăstiri. „Dispar mai multe companii decât apar. Asta înseamnă că economia nu aduce sânge proaspăt care să contribuie la dezvoltarea acestei ţări. Economia românească nu se mai regenerează”, explică Constantin Coman, director de ţară Coface. Specialiştii susţin că până la finalul acestui an peste 23.000 de firme vor intra în insolvenţă.

România a reintrat în recesiune tehnică, având două trimestre consecutive de contracţie a PIB, cu cea mai mare scădere economică din UE 28 în al doilea trimestru al anului, de -1%, potrivit datelor publicate de Eurostat, în luna august.

abonare newsletter