Economie

Câştigătorul licitaţiei pentru construcţia Polivalentei va fi aflat zilele următoare

Primăria analizează documentaţia de licitaţie depusă de cele două ofertante, urmând ca, dacă actele sunt în regulă, să se deschidă şi ofertele.

Câştigătorul licitaţiei pentru construcţia Polivalentei va fi aflat zilele următoare Câştigătorul licitaţiei pentru construcţia Polivalentei va fi aflat zilele următoare

Numele constructorului care va continua lucările la Sala Polivalentă va fi aflat zilele următoare. În acest moment în cursă au mai rămas doar două companii.

„Pentru licitaţia privind continuarea lucrărilor la proiectul Sala multifuncţională aleea Stadionului fn. au fost depuse 2 oferte de catre fimele Con-A respectiv Strabag. În acest moment licitaţia se află în etapă de evaluare a documentaţiilor depuse de către cele două firme în vederea calificării acestora în etapa finală, cea a deschiderii ofertelor financiare. Evaluarea documentaţiilor va fi încheiată în zilele următoare, iar termenul de contestare este de 10 zile începand cu ziua următoare luării la cunoştiinţă a actului ce se doreşte a fi contestat. Valoarea estimată pentru acest proiect este evaluată la 35.138.188,45 lei fără TVA”, au declarat reprezentanţii Biroului Mass-Media al Primăriei.


Contestatarii nu se mai găsesc pe lista ofertanţilor

Nici ACI Cluj, semnatara primului impas al Polivalentei, nici Cortina 2000 sau asocierea TCI-Modern Bau nu au depus oferte la ultima licitaţie, care a avut loc miercuri.

Vă reamintim că lucrările au fost sistate în luna martie, când erau terminate 65%, după o plângere în instanţă a firmei ACI, care a pierdut licitaţia de execuţie a sălii în defavoarea CON-A. Tribunalul Cluj a decis atunci anularea rezultatului licitaţiei şi reanalizarea ofertelor, motivând că oferta financiară a celor de la CON-A era prea mică pentru realizarea Sălii Polivalente. „Războiul” pornit de cei de la ACI nu a fost însă câştigat de nimeni, oferta lor fiind declarată neconformă.


Penultima procedură de atribuire lansată de primăria clujeană, chiar în ziua în care urmau să se deschidă ofertele, cerând prelungirea termenul de depunere a proiectelor şi reevaluarea valorii estimate a obiectivului, a fost contestată de Cortina 2000, un retailer de bijuterii din Italia, şi asocierea TCI-Modern Bau.

Contestaţia italienilor a fost respindă de CNSC, însă procedura de licitație pentru continuarea lucrărilor la Sala Polivalentă a fost anulată în urma admiterii nemulţumirilor formulate de asocierea clujeană.


Timpul schimbă regulile de joc

Administraţia locală a elaborat un nou caiet de sarcini pentru a finaliza Sala Polivalentă de lângă Cluj Arena. Proiectul iniţial, licitat în 2010, a fost modificat pentru a răspunde noilor cerinţe ale federaţiilor internaţionale de sport.

Printre noile lucrări prevăzute se numără: un videobox, pardoseală demontabilă, panouri solare, 200-400 de scaune în plus, faţadă din policarbonat.


Potrivit noului caiet de sarcini, lucrările care urmează să mai fie executate sunt estimate la peste 33 de milioane de lei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter