Economie
Aeroportul din Cluj, printre cele mai aglomerate din țară. Traficul aerian de pasageri a crescut în România!
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca s-a numărat printre aeroporturile cu cel mai mare trafic de pasageri în trimestrul al doilea din 2026.
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca a fost printre cele mai tranzitate aeroporturi din România în trimestrul al doilea al anului 2026.|Foto: Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca a fost printre cele mai tranzitate aeroporturi din România în trimestrul al doilea al anului 2026.
În această perioadă, aproape 490.000 de pasageri s-au îmbarcat la Cluj, iar peste 478.000 au debarcat.
La nivel național, numărul pasagerilor care au călătorit cu avionul a ajuns la 7,73 milioane, în creștere cu 7,8% față de același trimestru din 2025, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, prezentate de Agrerpes.ro.
Aeroportul din Cluj, printre cele mai aglomerate din țară
În perioada aprilie–iunie 2026, pe aeroportul din Cluj s-au înregistrat 489.900 de pasageri îmbarcați și 478.700 debarcați, adică 968.600 de îmbarcări și debarcări în total. Aeroportul „Henri Coandă” din București a avut cele mai mari valori, cu peste 2,15 milioane de pasageri îmbarcați și peste 2,13 milioane debarcați. Aeroportul din Iași a înregistrat aproximativ 266.700 de îmbarcări și 263.200 de debarcări.
Pe cursele interne, aeroportul din Cluj a reprezentat 18% din totalul pasagerilor îmbarcați în țară, fiind depășit de „Henri Coandă” București, cu 49,8%. Aeroportul din Timișoara a avut o pondere de 14,6%.
Traficul aerian de pasageri a crescut cu 7,8%
În trimestrul al doilea din 2025 călătoriseră cu avionul 7,17 milioane de pasageri, față de 7,73 milioane în aceeași perioadă a acestui an.
În cazul curselor internaționale regulate, cele mai multe sosiri în România au provenit de pe aeroportul Londra Luton, urmat de Milano Bergamo și de aeroportul internațional din Istanbul. Acestea s-au aflat și printre principalele destinații ale pasagerilor care au plecat din România.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
