Economie

Consumatorii pot fi plătiți dacă își reduc consumul de energie electrică. ANRE: „Nu este o raționalizare”.

Cosumatorii pot fi plătiți dacă își vor reduce temporar consumul de energie electrică.

Cosumatorii pot fi plătiți dacă își vor reduce remporar consumul de energie electrică | Foto: DepositPhotos.com Cosumatorii pot fi plătiți dacă își vor reduce remporar consumul de energie electrică | Foto: DepositPhotos.com

 

 


 

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat Regulamentul privind serviciul de flexibilitate a consumului, un nou mecanism de piață prin care consumatorii eligibili - direct sau prin furnizori și agregatori - pot fi remunerați pentru reducerea temporară și voluntară a consumului de energie electrică.


 

 


Plătiți pentru a reduce voluntar consumul de energie electrică

Potrivit unui comunicat al ANRE, noul mecanism introduce în piața de energie o resursă suplimentară, respectiv flexibilitatea consumului. Astfel, în anumite intervale, un consumator poate decide că este mai eficient economic să își reducă temporar consumul și să valorifice această flexibilitate pe piață.

Serviciul nu este destinat exclusiv situațiilor de criză și nu reprezintă o formă de raționalizare a consumului. Participarea este complet voluntară, iar decizia aparține consumatorului, în funcție de propriile nevoi operaționale și de condițiile economice din piață, susțin reprezentanții autorității de reglementare.


Nu este o raționalizare a consumului de energie electrica

„Prin acest regulament, flexibilitatea consumului devine o resursă care poate avea o valoare și un preț în piața de energie. Nu vorbim despre raționalizare și nici despre un mecanism rezervat exclusiv situațiilor de criză. Vorbim despre posibilitatea unui consumator de a decide singur că, într-un anumit interval și la un anumit preț, este mai avantajos să reducă temporar consumul și să fie plătit pentru această flexibilitate. Până acum ne-am obișnuit să privim echilibrarea sistemului în primul rând din perspectiva producției: dacă avem nevoie de mai multă energie, creștem producția. Prin acest mecanism introducem și cealaltă parte a ecuației: în anumite momente, poate fi mai eficient și mai ieftin să reducem voluntar cererea. Transformăm astfel consumatorii din participanți pasivi în parteneri activi ai Sistemului Energetic Național. Este un instrument de piață, bazat pe competiție și pe decizia economică a fiecărui participant”, a declarat președintele ANRE, George Niculescu, citat în comunicat.

Potrivit Autorității, mecanismul poate contribui atât la gestionarea unor perioade dificile pentru Sistemul Energetic Național - deficit de resurse, temperaturi extreme, indisponibilități importante de producție sau limitări ale capacității de import - cât și la funcționarea normală a pieței, atunci când nivelul prețurilor face atractivă pentru consumator reducerea temporară a consumului.


În plus, activarea flexibilității consumului reduce presiunea asupra pieței de echilibrare. Atunci când sistemul se poate echilibra prin reducerea voluntară a cererii, scade nevoia de a apela la resurse de echilibrare scumpe, ale căror costuri sunt ulterior decontate tot de către consumatori, precizează reprezentanții ANRE.

Practic, fiecare MWh de flexibilitate contractat la un preț competitiv înlocuiește o resursă mai costisitoare din piața de echilibrare, cu efect direct asupra costului total suportat de piață.

ANRE explică și modul de funcționare a serviciului de flexibilitate a consumului.

„Transelectrica stabilește necesarul de flexibilitate și organizează o licitație pentru perioada în care este necesară reducerea consumului. Consumatorii eligibili, furnizorii sau agregatorii care participă voluntar transmit oferte privind cantitatea de consum pe care sunt dispuși să o reducă și prețul solicitat. Transelectrica selectează ofertele cele mai avantajoase până la acoperirea necesarului. Reducerea efectivă a consumului este verificată prin datele de măsurare, prin raportare la profilul de consum stabilit conform regulamentului. Consumatorii care își respectă angajamentul sunt remunerați conform rezultatului mecanismului de piață”, a mai precizat ANRE.

Prezentul regulament se aplică consumatorilor de energie electrică, agregatorilor de energie electrică și furnizorilor de energie electrică, care sunt entități participante la piața pentru ziua următoare, în calitate de prestatori de serviciu de flexibilitate a consumului, operatorului de transport și de sistem în calitate de achizitor al acestui serviciu, operatorilor pieței pentru ziua următoare și operatorilor de măsurare în calitate de gestionari ai datelor cu privire la furnizorii serviciului de flexibilitate a consumului.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: DepositPhotos.com

CITEȘTE ȘI:

Scumpirea energiei i-a făcut pe români să consume mai puțin curent electric

Ultimele Stiri
abonare newsletter