Economie

Rovinieta se va scumpi cu aproape 40% din 2026

Ministerul Transporturilor vrea să crească valoarea rovinietei. Prima scumpire, de aproape 40%, ar urma să fie aplicată peste trei ani. O nouă majorare a taxei de drum ar urma să fie în 2035 - 66%. Aceste tarife sunt valabile pentru mașinile Euro 6. Cine poluează mai mult va plăti suplimentar.

Sursă foto depositphotos.com Sursă foto depositphotos.com

 

Practic, autoturismele ar urma să plătească așa cum plătesc și în acest moment, adică o rovinietă valabilă pe o perioadă de timp (o săptămână, o lună, un an), însă va fi diferențiată în funcție de norma de poluare a mașinii. 


Mașinile care au normă de poluare Euro 6 vor avea cele mai mici tarife. Cu toate acestea, chiar și pentru ele va crește tariful de rovinietă din 2026. Propunerea venită din partea Ministerului Transportului este, de exemplu, ca rovinieta valabilă un an pentru mașinile Euro 6 să crească de la 28 de euro, cât este acum, la aproape 39 de euro, o creștere de aproape 40%, scrie digi24.ro.

Ea ar urma să se scumpească gradual, începând cu 2026 și până în 2035, astfel încât în 2035 să ajungă undeva la 46,5 euro, adică o creștere față de nivelul actual de aproape 66%. Mașinile care au norme de poluare ceva mai mici vor avea creșteri suplimentare pentru rovinietă: între 30% și 10%. Pentru vehiculele de marfă, rovinieta se va plăti după alte reguli. 


Șoferii de TIR, de exemplu, vor achita în funcție de cât circulă pe rețeaua de drumuri și autostrăzi a României, dar și în funcție de norma de poluare. Va fi taxată circulația atât pe drumurile naționale, cât și pe autostrăzi, însă se propune ca tariful pentru circulația pe drumurile naționale să fie cu aproximativ 50% mai mic decât cel pentru autostrăzi. 

Vă reamintim că România s-a angajat prin PNRR să modifice modelul actual de calcul al rovinietei.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Sursă foto depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Atenție, șoferi! Cresc amenzile pentru lipsa rovinietei, legea a fost promulgată

ATENȚIE, șoferi! Un site neautorizat vinde roviniete cu 200% mai scumpe

Șoferii vor fi alertați prin e-mail când le expiră rovinieta. Amenda poate să ajungă la 24.000 lei pentru unii șoferi

abonare newsletter