Modelul Laetitia Casta a vrăjit publicul de la FITS 2022. Actrița franceză a fost prezentă la Sibiu, pe scena Filarmonicii de Stat la o conferință specială.
Oamenii de cultură au pornit un manifest pentru reafirmarea culturii ca un bun comun în Cluj-Napoca. Ei sunt de părere că deși dezvoltarea economică a orașului e în creștere, organizațiile culturale se află permanent la limita supraviețuirii.
Șase artiști vor fi omagiați în acest an la FITS, pe Aleea Celebrităților și la gala organizată sâmbătă. Organizatorii au transmis recomandări pentru ultimele zile de festival.
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu (TNRS), prin Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) şi structurile sale asociate, a devenit membru al Circostrada, reţeaua europeană dedicată circului contemporan și artelor spectacolului de stradă
TikTok continuă să inspire artiștii și creatorii de conținut și să susțină cultura locală într-un mod creativ și distractiv, așa că s-a alăturat celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).
Premiile pentru Patrimoniul European au fost desemnate joi, iar trei proiecte românești se află printre câștigători. Unul dintre cele trei este proiectul de restaurare a Casei Libertății Religioase din Cluj-Napoca.
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 și 10 iulie. Este al 16-lea an în care TIFF aduce la Sibiu cele mai așteptate și premiate producții ale sezonului.