Artă & Cultură

„Mi-e dor de tine”. Instalația luminoasă provoacă emoții puternice românilor cu dor de casă din Chicago

Instalația creată de Lights On care luminează în metropola Chicago a reușit să genereze emoții puternice în rândul celei mai mari comunități de români din Statele Unite ale Americii: „Acest mesaj este mai mult decât un afișaj luminos, el conectează comunități”.

Instalația „Mi-e Dor de Tine”, în Chicago. Instalația „Mi-e Dor de Tine”, în Chicago.

Instalația cu mesajul „Mi-e Dor de Tine” a ajuns de curând în Chicago și a reunit comunitatea de români în fața clădirii Reid-Murdoch (Britannica), acolo unde a fost montată.

„S-au format conexiuni, s-au depănat amintiri și s-a trăit mai intens. Totul în fața instalației de lumină care reprezintă conexiunea puternică dintre noi toți și generează emoții care rezonează cu fiecare, reamintindu-ne de lucrurile care contează cu adevărat”, au transmis reprezentanții inițiativei.


Instalația creată de Asociația Daisler a ajuns, în premieră, în inima celei mai mari comunități de români din Statele Unite ale Americii, iar la recepția oficială au participat Andrei Muraru, ambasador al României în SUA, Tiberiu Trifan, consul general al României la Chicago, dar și Dorian Branea, director al ICR New York.

„Mi-e Dor de Tine” arată sprijinul românilor

„Acest mesaj este mai mult decât un afișaj luminos, el conectează comunități, arată sprijinul românilor de aici către cei de acasă și, mai mult de atât, o comunitate care vibrează. Personal am ajuns în SUA de câteva luni, dar deja mi-e dor de prieteni și de familie. Și, în același timp, ca ambasador pot să spun fără niciun fel de rezervă că mi-e dor de fiecare comunitate de români din Statele Unite. Mi se pare o inițiativă e grozavă și nu pot să fiu decât mândru”, a declarat ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru.


Instalația luminoasă va fi găzduită timp de două luni de către clădirea Reid-Murdoch situată pe Chicago River, în inima „Windy City”, acolo unde, peste 30.000 de români trăiesc oficial. Neoficial, sunt peste 100.000 în Chicago Metro Area.

Instalația, prezentă și în Marea Britanie

Instalația nu trece pentru prima oară granițele României, acum doi ani, în noiembrie 2019, aceasta fiind găzduită de Capitala Regatului Unit al Marii Britanii. Imaginile surprinse atunci în Canary Wharf Londra au făcut ocolul internetului.


„Ne bucurăm că și Consulatul General al României la Chicago a avut o mică contribuție la această inițiativă, însă meritul este al celor care au gândit acest proiect. Ne bucurăm că într-o metropolă cum e Chicago avem un mic simbol românesc și sper ca acesta să conecteze comunitatea vibrantă de aici cu românii de acasă. Chiar dacă sunt departe de țară, România e în inimile celor care trăiesc aici și care își doresc să se conecteze cu țara natală și chiar să facă business-uri acolo și cred că acest simbol e de natură să ne atragă și mai mult în această direcție”, a declarat consulul general al României la Chicago, Tiberiu Trifan.

Lights On este un festival de instalații de lumină lansat de Asociația Daisler la Cluj-Napoca în 2018. Evenimentul a reușit rapid să-și atragă fani din toate rândurile pentru că promovează o nouă nișă a artelor vizuale în spații publice, activări urbane dintre cele mai inedite dar și colaborări fascinante intersectoriale.

CITEȘTE ȘI:

Clujeanul care a dus instalația „Mi-e dor de tine” la Chicago, fascinat de Primăria de acolo: „Se asigură că ai primit răspunsul”

Ultimele Stiri
abonare newsletter