Timp Liber

Muzeul Farmaciei se deschide în luna iunie. Incursiune în fascinanta lume medicală, inclusiv masa de operații a doctorului Iuliu Hațieganu

Colecția de Istorie a Farmaciei din cadrul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei va putea fi vizitată din luna iunie a accestui an. Muzeul Farmaciei se redeschide în Casa Hintz.

Muzeul Farmaciei. Sursă foto Facebook Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Muzeul Farmaciei. Sursă foto Facebook Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei

 

Muzeul Farmaciei, închis deja de mai mulți ani, se va redeschide pentru public la mijlocul lunii iunie. Astfel, una dintre cele mai iubite colecții din cadrul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT)– Colecția de Istorie a Framaciei – va putea fi vizitată, de data aceasta, într-un spațiu complet restaurat și redat circuitului turistic al Clujului așa cum merita să fie de multă vreme, drept una dintre bijuterile sale istorice și arhitecturale. 


Vineri, 24 martie, a fost făcută recepția de lucrări pentru Casa Hintz, clădirea în care s-a deschis, în anul 1573, prima farmacie publică din Cluj, și locul în care a funcționat, din 1954, Muzeul Farmaciei (inițial sub administrarea Facultății de Medicină și Farmacie, apoi, din 1964, a Muzeului de Istorie).

La parterul clădirii a funcționat timp de două secole farmacia Mauksch (din 1752), apoi spațiul a fost preluat de familia Hintz (de la mijlocul sec. 19 până după Al Doilea Război Mondial). Farmacia Hintz a fost naționalizată în 1949 de către comuniști, iar în 2013 a fost retrocedată familie. În perioada 2018-2023, la inițiativa unicului proprietar actual, Dr. Georg Hintz, clădirea a intrat într-un amplu proces de renovare.


„În timpul lucrărilor, prin grija proprietarului, a fost restaurată prețioasa pictură barocă din vechea officina (sala în care se vindeau medicamentele), a fost dezvelită pictura din Camera Materialis (spațiul de depozitare a materiilor prime utilizate în farmacie), a fost extins subsolul prin deschiderea sălii de sub colțul clădirii (umplută cu ocazia decupării colțului clădirii pentru realizarea pasajului pietonal, la finalul anilor 1950) și a căilor de acces zidite anterior”, spun reprezentanții MNIT.

MNIT s-a ocupat de săpăturile arheologice din subsol, coordante de dr. Csok Zsolt (cu descoperirea unor importante vestigii de epocă romană) și le continuă pe cele din curte.


Colecția de Istorie a Farmaciei, care a trecut printr-un proces de rebranding și renaming, devenind Muzeului Farmaciei, pe scurt, deoarece așa este cunoscută de către clujeni, va ocupa patru camere la parter, adică spațiile vechii farmacii (pierzând sala mare dinspre strada Ferdinand, unde va funcționa o librărie) și întreg subsolul (7 camere), în total 312 mp.

Muzeul se va deschide la mijlocul lunii iunie, într-o formulă nouă și extinsă, cu zone interactive și expunere „la zi”. 


Ca noutăți, muzeul va include o sală dedicată istoriei casei, una pentru activități de educație muzeală și două săli pentru colecția de aparatură medicală, amenajate parțial sub forma unui „teatru de anatomie”. 

„Nucleul îl va reprezenta colecția de istorie a farmaciei, îmbogățită cu peste 1000 de bunuri identificate în timpul mutării, donate între timp sau descoperite recent în Cluj prin săpături arheologice (colecția va fi publicată integral, în toamna acestui an, ca rezultat al unui proiect de cercetare exploratorie). Numeroase bunuri de patrimoniu din colecție au fost curățate, conservate și restaurate în acest timp (2018-2023), inclusiv dulapul farmaceutic masiv din vechea farmacie Hintz, panourile pictate de la farmacia lui Gyula (Iuliu) Orient din Štítnik, numeroase recipiente farmaceutice, o veche casă de marcat, aparatura medicală (în special piese care nu fuseseră expuse din lipsă de spațiu, precum masa de operații a dr. Iuliu Hațieganu și alte bunuri din donația dr. Pompiliu Manea)", mai spun reprezentanții muzeului.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Se (re)deschide Muzeul Farmaciei. Clădirea, una dintre bijuteriile arhitecturale ale Clujului

Istoria otrăvurilor, la Muzeul Farmaciei

Muzeul Farmaciei SE ÎNCHIDE. Casa Hintz intră în reabilitare

abonare newsletter