Administrație
Viceprimarul Dan Tarcea: „Lucările pentru noul Pod Garibaldi au început”
Viceprimarul Dan Tarcea anunță începerea lucrărilor la noul Pod Garibaldi. Prima etapă a proiectului vizează relocarea utilităților.
Circulația rutieră pe podul provizoriu peste Someș, între Splaiul Independenței și Bulevardul 1 Decembrie 1918, a fost deschisă în 12 august.
CITEȘTE ȘI:
Circulație deschisă pe podul provizoriu de pe Someș. Viceprimarul Dan Tarcea: „Conexiunea cu cartierul Grigorescu este asigurată”.
Luni au debutat în teren lucrările la noul Pod Garibaldi, potrivit anunțului făcut de viceprimarul Clujului, Dan Ștefan Tarcea.
Viceprimarul Dan Tarcea: „Lucările pentru noul Pod Garibaldi au început”
În această etapă se desfășoară lucrările de pregătire pentru relocarea utilităților.
„Lucările pentru noul Pod Garibaldi au început.
Rețelele magistrale de apă și gaz, precum și rețelele electrice, traversează Someșul pe structura podului actual și trebuie mutate înainte ca acesta să poată fi demolat”, a anunțat viceprimarul Dan Tarcea într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook.
Astfel, în albia Someșului se finalizează ultimii micropiloți pentru fundația estacadei provizorii care va susține aceste rețele.
În paralel, continuă lucrările de lărgire a străzii Uzinei Electrice de la trei la patru benzi.
„După relocarea utilităților, vom trece la demolarea podului actual și la construirea celui nou”, a mai adăugat Dan Tarcea în mesajul său.
Podul provizoriu peste Someș este deja deschis, astfel încât legătura cu cartierul Grigorescu să rămână funcțională pe întreaga durată a lucrărilor.
Noul Pod Garibaldi va avea patru benzi, piste pentru biciclete și zone pietonale. Lucrările vizează amenajarea zonelor din jur și modernizarea intersecției. Investiția, finanțată prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, contribuie la modernizarea infrastructurii rutiere și îmbunătățirea mobilității urbane în municipiul Cluj-Napoca.
Contractul pentru modernizarea podului Garibaldi a fost semnat de municipalitate în mai 2026.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
