Administrație

Asociația Pro Infrastructura: metroul din Cluj va circula abia din 2030, în cel mai fericit scenariu

„În cel mai fericit scenariu”, metroul din Cluj ar putea circula abia din anul 2030. Până în 2026 se va realiza abia „faza 1” a proiectului.

Așa va arăta metroul clujean / FOTO: Primăria Municipiului Cluj-Napoca Așa va arăta metroul clujean / FOTO: Primăria Municipiului Cluj-Napoca

 

 


Ionuț Ciurea, directorul Asociației Pro Infrastructura, a spus că metroul din Cluj ar putea să circule abia începând din anul 2030, „în cel mai fericit scenariu”.

 


Până în anul 2026 este fezabilă doar realizarea structurii, faza 1 a proiectului: săparea galeriilor și a celor nouă stații.

„Acum avem doi ofertanți la Cluj, ar trebui să avem câștigător, sperăm noi, în martie și până în 2026 ar trebui să vedem, dar nu o să circulăm! Stați liniștiți! O să fie doar 9 stații din 19. Nu o să circulăm cu trenurile de metrou, ci doar o să fie săpătura - tunelurile și săpătura stațiilor. Asta înseamnă că nu o să se circule efectiv în 2026, dar o să avem investiția în faza 1.


Nu există doar promisiuni fanteziste, evident, și pentru Cluj este foarte foarte dificil să se implementeze proiectul acesta. (...) E greu de spus când o să circule. Pe lângă galerii, ne trebuie finisaje: de la pereții despărțitori în stații, spații tehnice... până la șină, toate instalațiile (...) În cel mai fericit scenariu, nu mai devreme de 2030. Dacă până în 2026 facem structura pe 9 stații, în cât timp primim restul până la 2 miliarde? Sau o parte semnificativă, faza 2, în care să băgăm și instalațiile și pe astea 9 stații să și circulăm. Ne trebuie și trenuri, trenurile nu există în ceea ce am spus, și partea de centralizare-semnalizare...”, a spus Ionuț Ciurea, directorul Asociației Pro Infrastructura, la emisiunea „În fața ta” de la Digi24.

CITEȘTE ȘI:

Licitația pentru supervizarea lucrărilor la metrou, SUSPENDATĂ a doua oară. A fost solicitată extinderea termenului de depunere a ofertelor

Încă o prelungire pentru metroul clujean. Primăria anunță pe 28 februarie câștigătorul licitației de 2 miliarde euro!

abonare newsletter