Administrație

Drumul Apusenilor. Înainte și după modernizare – VIDEO

Drumul Apusenilor, în lungime de peste 25 de km, a fost complet modernizat. Reabilitarea drumului, care a costat 2,6 milioane de euro, va duce la dezvoltarea turistică a acestei zone, spune președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

sursă foto captură video Facebook Alin Tișe sursă foto captură video Facebook Alin Tișe

 

Alin Tișe a postat pe pagina de Facebook o filmare cu Drumul Apusenilor, recent finalizat.


Reamintim că săptămâna trecută a avut loc finalizarea lucrărilor finanțate din fonduri europene ce au vizat modernizarea drumurilor județene DJ 764B și DJ 108K, traseu cunoscut sub numele „Drumul Apusenilor”.

„După doi ani de la debutul lucrărilor am reușit să finalizăm întregul proiect, care a vizat, pe lângă modernizarea structurii rutiere a celor 25 de km de drum județean și alte obiective de investiții extrem de importante: 7 poduri, inclusiv podul peste râul Crișul Repede, 280 de accese la proprietățile situate pe traseu, peste 9,5 km de trotuare, ș.a. Importanța acestei investiții din fonduri europene este una aparte, întrucât drumul traversează una dintre cele mai atractive și spectaculoase zone ale Munților Apuseni. În plus, vor fi create, în mod evident, noi oportunități reale de dezvoltare economică, socială și turistică.”


Traseul județean de importanță turistică, în lungime totală de peste 25 de km, începe de la intrarea în localitatea Valea Drăganului (intersecția cu DN1), continuă până în proximitatea Barajului Drăgan-Floroiu și ajunge până la limita administrativă cu județul Bihor.

„De mare complexitate și amploare, lucrările au vizat întreaga structură a carosabilului, începând de la fundație și până la așternerea covorului asfaltic în două straturi, binder şi uzură. De asemenea, au mai fost modernizate peste 80 de podețe și 7 poduri, din care cel amplasat pe râul Crișul Repede a fost construit de la zero", menționează Consiliul Județean.


Tot în cadrul proiectului au mai fost construite 9,5 km de trotuare, 7 stații de autobuz, 5 zone de parking auto și amenajate peste 50 de intersecții cu drumurile laterale. De asemenea, în vederea creșterii siguranței rutiere au fost montați 10,6 km de parapeți metalici, construiți 7,2 km de ziduri de sprijin și realizat întreg sistemul de semnalizare și marcaj auto.

Lucrările de modernizare a „Drumului Apusenilor”, în valoare totală de 132.000.000 de lei, sunt parte a proiectului european ce urmărește conectarea localităților din județele Cluj şi Bihor la rețeaua de transport TEN-T.

CITEȘTE ȘI:

18 drumuri din județul Cluj, în lucru. Drumul Apusenilor este finalizat în proporție de peste 95%

Consiliul Județean Cluj dă unde verde pentru execuția lucrărilor la „Drumul Apusenilor”

Firma care a dat tunuri la Răchiţele-Ic Ponor a câștigat licitaţia pentru “Drumul Apusenilor”

abonare newsletter