Administrație

Restricții de circulație pe mai multe străzi din Florești. Cum merg lucrările pe Eroilor?

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a afirmat că lucrările la strada Eroilor avansează și se lucrează pe mai multe fronturi.

Restricții de circulație pe mai multe străzi din Florești. Foto: Facebook/ Primăria Florești

 

 


Primarul Bogdan Pivariu a arătat că pe strada Eroilor, „lucrările avansează bine”, arătând că noi restricții au intrat în vigoare. Ele nu afectează însă transportul public în comun, care va urma în continuare traseul obișnuit.

 


„Pe strada Eroilor, lucrările avansează bine, chiar astăzi am avut o ședință de progres cu cei implicați în această lucrare. Se lucrează pe mai multe fronturi. A început astăzi lucrarea la cel mai complex obiectiv și datorită acestor lucrări, vreau să vă spun că dinspre Cetatea Fetei înspre Drumul Național, la sensul giratoriu de la Lidl, nu se poate ajunge direct, ci doar pe rute alternative, respectiv pe strada Cetății, profesor Ioan Rus sau Dumitru Mocanu. În sens invers, dinspre sensul giratoriu înspre Cetatea Fetei, circulația este permisă, dar se desfășoară pe un singur sens, și acela fiind marcat pentru desfășurarea lucrărilor. Aceste restricții nu vizează Compania de Transport Public, rutele rămân neschimbate”, a declarat primarul Bogdan Pivariu, în ședința consiliului local de joi. 

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

Poliția Locală va asigura dirijarea circulației pe străzile pe care au loc intervenții, la nevoie, a mai arătat primarul Floreștiului.


„Pe strada Cetății, unde se introduce țeava de gaz în subteran, avem circulația dirijată de semafoare. Am dispus Poliției Locale să ajute la dirijarea traficului în momente de vârf și ori de câte ori este nevoie, la solicitarea celor care lucrează la aceste lucrări. Până mâine avem restricții de sens pe strada Iazului, dinspre DN înspre Strada Sportului, datorate lucrărilor de extindere iluminat public. Pe strada Răzoare, în zona Metrou, avem circulația dirijată în funcție de etapa în care se află lucrările. Aici, avem trotuare, piste de biciclete, o zonă verde, parcări, tratăm apele pluviale pe întregul sector. În Luna de Sus, pe strada Florilor, unde se execută lucrări de reparații și de modernizare avem restricții. Acolo este o stradă care nu este atât de circulată, deci restricțiile de circulație sunt doar ocazionale și atunci când se impun.

CITEȘTE ȘI:

Locurile din creșele din Florești vor fi suplimentate! Primar: „Stimați părinți, nu sunt surd la nevoia voastră”

abonare newsletter