Actualitate

De ce aleg români să petreacă peste 10 ore pe zi la serviciu?

Lucrează cel puţin 10 ore pe zi, trimite e-mail-uri şi noaptea, îi răspunde şefului la telefon în weekend şi atunci când iese cu prietenii le povesteşte despre cât de importantă este munca sa. În sinea lui, crede că ceea ce face la job este mai presus decât ce face oricare dintre apropiaţii lui.





Actualitate

FOTO: Santierul abandonat Akademia Center se transformă în parking

Proiectul construcţiei centrului comercial Akademia Center de pe strada Victor Babeş a fost abandonat de către investitorul Nisco Invest la puţin timp după ce a fost demarată ridicarea mall-ului. De atunci sunt aproximativ patru ani, iar şantierul a ajuns acum doar o ruină împrejmuită de gard metalic, iar printre betoane a început să crească vegetaţie, chiar şi copaci de mici dimensiuni.


Actualitate

Ce decizie a luat comisia de disciplină a revistei Tribuna în cazul poetului Ştefan Manasia

Comisia de disciplină a revistei „Tribuna”, în frunte cu managerul Micea Arman, s-a pronunţat luni, în jurul prânzului, în cazul poetului Ştefan Manasia, care a fost convocat pentru „delictul” de a prezenta, într-un articol de opinie apărut în “Observator cultural” viziunea sa asupra schimbărilor survenite în ultimele luni la această revistă.

abonare newsletter