Rectorul UBB, Ioan Aurel Pop, a spus că acordarea titlului de Doctor Honoris Causa lui Mario Vargas Llosa este unul din cele mai importante evenimente din istoria UBB.
Primăria Cluj-Napoca, prin serviciul specializat, a intervenit şi a demolat luni o clădire ilegală care se afla pe un teren expropriat. Potrivit Prefecturii Cluj, demolarea s-a făcut pe baza documentelor comunicate de Consiliul Judeţean Cluj care au atestat faptul că acea construcţie se afla pe un teren expropiat.
Gigi Becali a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare.
Consumul unuia sau a mai multor mere pe zi este benefic pentru sănătate, însă coaja nu trebuie curăţată. Se recomandă apa caldă pentru o mai bună spălare a lor, scrie passionsante.be.
Papa Francisc declară că, în timpul rugăciunii de seară, uneori adoarme, subliinind însă că "Dumnezeu înţelege". Suveranul Pontif a vorbit în faţa a aproximativ 200.000 de credincioşi, în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican.
Actorul francez Gérard Depardieu, aflat în această perioadă la Moscova, unde urmează să joace într-un nou film, l-a comparat pe preşedintele rus Vladimir Putin cu Papa Ioan Paul al II-lea.
Reprezentanții Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca au anunțat că spectacolul "Fizicienii" care era programat să se joace miercuri, 22 mai, de la ora 19:00, pe scena teatrului maghiar din Cluj, a fost anulat din motive tehnice.