Mai multe zboruri care trebuiau să plece de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu au fost transferate spre Aeroportul din Târgu Mureș din cauza ceții.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi dimineaţă, o avertizare nowcasting de cod galben de ceaţă, valabilă pentru județul Cluj până la ora 10:00.
Cântăreaţa Madonna, care s-a despărţit la începutul lunii decembrie 2013 de dansatorul Brahim Zaibat, după o relaţie care a durat trei ani, are un nou iubit.
Mai multă transparență, atragerea turiștilor din toate colțurile lumii și includerea în circuitul internațional sunt doar câteva din dezideratele noii conduceri a Salinei Turda.
Grecia preia miercuri preşedinţia UE, printr-o ceremonie desfăşurată la Atena în prezenţa mai multor lideri europeni, o etapă cu o dimensiune simbolică la mai bine de patru ani de la începutul crizei financiare şi cu câteva luni înaintea alegerilor europarlamentare.
Numărul total al persoanelor fumătoare la nivel global este într-o continuă creştere, în prezent aproape 1 miliard de oameni având acest obicei, se arată într-un studiu citat de bbc.co.uk.