Un accident rutier grav a avut loc duminică în localitatea Corpadea, judeţul Cluj. Un autorurism a intrat în coliziune cu un alt autoturism iar în urma impactului trei persoane au fost rănie dintre care două grav şi una uşor.
Preşedintele Adunării Naţionale Franceze (ANF), Claude Bartolone, şi-a exprimat, duminică, dorinţa ca François Hollande şi partenera sa, Valérie Trierweiler, "să iasă cât mai repede posibil din situaţia" care a urmat dezvăluirilor privind o relaţie a şefului statului cu actriţa Julie Gayet.
Câteva vedete bine cunoscute s-au aflat printre invitaţii prezenţi la recepţia oferită cu ocazia împlinirii vârstei de 50 de ani de către Michelle Obama, a dezvăluit duminică o invitată de marcă.
Ploile torenţiale care au afectat duminică sud-estul Franţei s-au soldat cu cel puţin doi morţi şi o persoană dată dispărută, au anunţat autorităţile locale.
Premiile categoriei I la Loto 6/49 şi Joker puse în joc duminică, de peste 2,2 milioane de lei şi, respectiv, peste 6,1 milioane de lei, nu au fost câştigate, fiind reportate pentru următoarea extragere.
Aproximativ 200.000 de persoane s-au reunit, duminică la prânz, în Piaţa Independenţei din centrul Kievului pentru a protesta faţă de adoptarea recentă a noilor legi care intensifică sancţiunile împotriva manifestanţilor.
Serviciile secrete străine se află "în spatele" atacului sinucigaş soldat cu 21 de morţi, vineri seara, la Kabul, a afirmat duminică după-amiază Consiliul de securitate naţională afgan, prezidat de preşedintele Hamid Karzai, o acuzaţie care pare să vizeze Pakistanul vecin.