Curtea de Apel Cluj a decis repunerea pe rol a dosarului în care Agenţia Naţională de Integritate cere confiscarea unei sume importante din averea chestorului de poliţie Ioan Păcurar, fost şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj.
Alexandru Macingo, comparat de mulţi cu Mike Tyson, pentru talentul său de a lovi fulgerător, a fost arestat pentru 30 de zile, după ce s-a jucat violentul joc "loveşte şi fugi". Macingo este acuzat că nu a respectat condiţiile din ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
În cursul după-amiezii de luni, prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, a efectuat o deplasare, în comuna Măguri Răcătău, pentru a evalua la faţa locului situaţia creată în urma căderilor masive de precipitaţii.
Filmul "O lume nouă", un scurtmetraj de ficţiune regizat de Luiza Pârvu, scris de Toma Peiu şi inspirat din poveştile reale ale primilor imigranţi români în SUA, va avea premiera absolută în cadrul competiţiei Zilelor Filmului Românesc de la TIFF, festival care începe vineri, la Cluj-Napoca.