Mii de clienţi ai Omniasig vor fi audiaţi de ofiţerii Direcţiei de Investigare a Fraudelor, în dosarul poliţelor de asigurare care ar fi fost falsificate, în care sunt cercetaţi penal 340 de angajaţi ai companiei de asigurări, dintre care 47 cu funcţii de conducere, potrivit unor surse din Poliţie.
Facebook a achiziţionat un teren de 24 de hectare lângă sediul companiei din Silicon Valley, pe care intenţionează să-l păstreze ca investiţie imobiliară.
Primarul Emil Boc a semnat acordul de colaborare dintre municipiul Cluj-Napoca şi oraşul Ningbo, China, după ce, în prealabil, Consiliul Local a aprobat acest acord în şedinţa din 28 mai 2014.
Valentin Jucan, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), susţine că va transmite începând de mâine ședințele instituţiei în direct pe contul său de pe rețeaua de socializare Facebook.
Deputatul PC Cornelia Negruţ susţine includerea în nomenclatorul de meserii a "expertului" fengh shui, ea afirmând că activitatea acestuia, "bazându-se pe teoria elementelor pământ, metal, apă, lemn, foc şi pe principiile yin şi yang", vizează ameliorarea sănătăţii şi comportamentului persoanelor.
Institutul de Arheologie şi Istoria Artei al Academiei Române, filiala Cluj, va începe un proiect de scanare cu tehnologie NASA a graniţei Imperiului Roman - Limes - de pe teritoriul României, demersul făcând parte din procedura de introducere a zonei respective în patrimoniul UNESCO.