Un bărbat, de 39 de ani, din municipiul Turda, județul Cluj, a fost depistat de polițiștii din cadrul I.G.P.R. - Biroul de Poliție Autostrada Transilvania, în timp ce circula cu viteza de 201 km / h.
Preşedintele american, Barack Obama, l-a ameninţat luni pe omologul său rus, Vladimir Putin, cu adoptarea de noi sancţiuni dacă Rusia nu va stopa intrarea de arme în Ucraina şi nu va înceta susţinerea separatiştilor.
Google a lansat la vânzare şi în Marea Britanie ochelarii inteligenţi Glass, disponibili iniţial doar în SUA. Preţul la care britanicii pot cumpăra produsul aflat încă în faza te testare este de 1.000 lire sterline (1.700 dolari), uşor peste cel de pe piaţa americană, unde costă 1.500 dolari.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni, 23 iunie 2014, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă de marţi dimineața, de la ora 3.00 până la ora 23.00, în aceeaşi zi. Atenţionarea este valabilă pentru aproape toată ţara, inclusiv județul Cluj.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a lui Horea Uioreanu, Ioan Bene, Ioan Petran, Vasile Pogăcean şi Gabriel Davidescu pentru infracţiuni de corupţie. În rechizitoriul DNA se arată că Uioreanu şi Petran au pretins sume de bani cu titlu de mită de la cei trei oameni de afaceri pentru a-i favoriza.
O nouă specie de orhidee, care trăiește în Singapore, a fost numită UNESCO, în onoarea cunoscutei organizații internaționale, cu ocazia celei de-a 38-a sesiuni a Comitetului pentru Patrimoniu Mondial al organizației UNESCO, ce are loc la Doha între 15 şi 25 iunie.
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare sezonieră a temperaturilor şi a cantităţilor de precipitaţii pe teritoriul României, până în luna septembrie.