Actualitate

Dispar totemurile comuniste care ne urează bun venit în Cluj-Napoca

În anii trecuți, au existat câteva tentative eșuate de organizare a unor concursuri pentru schimbarea semnalizării intrărilor în oraș.

Primăria Cluj-Napoca organizează concurs de idei pentru marcarea a șase intrări în oraș, semnalizate acum prin obeliscuri ridicate în perioada comunistă. Sunt vizate ieșirile din oraș spre Turda, Florești, Baciu, Chinteni, Apahida și Someșeni. Este cert că nu vor mai exista acele totemuri specifice anilor ’60- ’70. Identitatea orașului va fi reprezentată prin acte de comunicare, astfel că în locul totemurilor ar putea să apară panouri amplasate în proximitatea blocurilor sau prinse pe unele elemente de infrastructură urbană, cilindri, panouri sau instalații pentru vitrine. Se urmărește definirea identității orașului și crearea sentimentului de apartenență la oraș. “Definirea identității orașului se prezintă ca o nevoie, contribuind atât la creșterea sentimentului de apartenență al cetățenilor la oraș, cât și la o mai bună înțelegere a orașului din partea celor care îl vizitează”, este menționat în regulamentul de concurs.  

Semnalizarea vizuală fiind bazată pe comunicare, pe lângă clasicele mesaje “Bine ați venit în Cluj-Napoca” ar putea să apară și mesaje precum “Cluj-Napoca, oraș candidat la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021”, “Cluj-Napoca 2015 Capitală Europeană a Tineretului” sau “TIFF 2015”.


Zeci sau sute de puncte de comunicare în cartiere

Se dorește și crearea unei legături între cartiere și intrările în municipiu prin montarea unor panouri/puncte de comunicare și în interiorul orașului. “Cele șase intrări în oraș constituie puncte de forță ale comunicării și vor fi folosite - într-un regim preponderent moderat de administrația locală – pentru a crea reprezentări ale narativelor majore ale orașului. Totodată va trebui să existe și un număr mult mai mare, de ordinul zecilor sau sutelor, de puncte de comunicare în interiorul orașului, unde creativitatea socio-culturală sau mai general, a auto-organizării sociale, va putea să se manifeste”, arată textul regulamentului de concurs.

Pe panourile din cartiere, vor putea fi anunțate diferite evenimente: concurs de desene pe asfalt, ședință de bloc, lansare de carte etc.


100.000 lei, valoarea premiului I

Concurenții care participă la concurs vor veni cu idei concrete privind marcarea vizuală a intrărilor în Cluj-Napoca. Rezultatele vor fi făcute publice în 16 februarie 2015. Oricine poate intra în competiție cu condiția ca din echipă să facă parte un arhitect cu drept de semnătură.

Premiul I are valoarea de aproximativ 100.000 lei și reprezintă contractul pe care câștigătorul îl va semna cu Primăria Cluj-Napoca. Locul II va primi un premiu de 12.000 lei, iar locul III, 8.000 lei.


În anii trecuți, au mai fost câteva tentative de schimbare a intrărilor în oraș. În 2008 a avut loc un concurs, dar din cauza ideilor mult prea slabe, nu s-a mai făcut nimic. Anul trecut, asociația care se ocupă de candidatura municipiului la titlul de Capitală Culturală Europeană a încercat să organizeze un concurs, dar valoarea mult prea mică a premiilor nu a atras concurenți cu idei bune și competiția nu a mai avut loc.  

Ultimele Stiri
abonare newsletter