Prefectura Cluj a transmis luni Ministerului Afacerilor Interne (MAI) propunerea de organizare a alegerilor locale parţiale pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, după ce, vineri, a expirat termenul de contestare a ordinului prin care s-a constatat încetarea mandatului de preşedinte al lui Horea Uioreanu, ca urmare a demisiei acestuia.
Cântăreţul britanic James Blunt a declarat într-un interviu acordat revistei Hello! că unul dintre cele mai cunoscute cântece ale sale, "You're Beautiful", un hit mondial, este un single "enervant".
Purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, a venit, luni, la sediul central al DNA, pentru a fi audiat în noul dosar al lui Viorel Hrebenciuc, în care acesta este acuzat, între altele, că i-a cerut unui coleg de partid să iniţieze o lege de amnistiere, promiţându-i în schimb sprijin pentru şefia PSD.
Un tânăr de 22 de ani a fost reținut duminică, 19 octombrie, de polițiști pentru contrabandă cu țigări în valoare de aproape 150.000 lei. Mașina cu care erau transportate țigările aparținea unei societăți comerciale din județul Cluj.
Veste extrem de tristă pentru fanii fotbalistului Mihai Neșu, cel care încă se reface după teribilul accident de la Utrecht și după pierderea mamei sale.
Un accident rutier a avut loc luni, 20 octombrie, în jurul orei 06:00, pe strada Câmpul Pâinii din Cluj-Napoca, soldat cu rănirea uşoară a unei persoane.
Compania Microsoft se pregătește să lanseze în următoarele săptămâni un ceas inteligent care va putea urmări pasiv bătăile inimii utilizatorului și va funcționa pe diferite platforme mobile.
Un concurs de frumuseţe pentru femei, cunoscut sub numele "Miss Hitler 2014" şi dedicat tinerelor adepte ale neonazismului, care urăsc evreii, se desfăşoară pe internet, prin intermediul unei pagini de pe platforma de socializare rusă VKontakte, provocând îngrijorare printre internauţi.