Patronul Romprest, Walter Florian, fost patron al echipelor de fotbal "U" Cluj şi Petrolul Ploieşti, dat în urmărire din mai 2015, a ajuns în țară, în custodia Poliției. Cum arată acum patronul Universității Cluj?
Două filme cult regizate de Stanley Kubrick și Sergei Paradjanov vor fi acompaniate de muzică originală în cine-concerte aduse pentru prima dată în România, iar un artist finlandez cu totul aparte, Kimmo Pohjonen,vine la Cluj cu un spectacol unic.
Tradiționalul Marș Memorial Avram Iancu, organizat de Noua Dreaptă are loc și anul acesta în centrul Clujului. Spre deosebire de edițiile anterioare, anul acesta marșul se va desfășura după lăsarea întunericului.
Câștigătorii celor 3 pachete cu produse apicole (în valoare de 50 lei fiecare) puse la dispoziție de organizatorii târgului pentru un Viitor Sănătos sunt: