Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost reţinut joi noaptea în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat de cumpărare de influenţă, Olteanu fiind suspectat că ar fi primit două milioane de euro pentru numirea guvernatorului Deltei Dunării.
Producătorii de medicamente generice cer reformarea sistemului de finanţare a tratamentelor farmaceutice şi scutirea de la plata taxei de claw-back a acestui tip de produse, apreciind că această măsură ar asigura accesul pacienţilor la medicamente mai ieftine.
O persoană a fost rănită grav în această dimineaţă pe strada Memorandumului din municipiul Cluj-Napoca, după ce şoferul unui troleibuz a pus o frână bruscă.
Un elev de clasa a XI-a din Cluj-Napoca este pasionat de zbor întrucât casa în care locuieşte se află la marginea Aerodromului Dezmir de lângă municipiu. Tânărul nu are carnet de conducere, dar are licenţă de pilot de planor, iar în toamnă vrea să ia licenţa de pilot de avion cu motorul ultrauşor.
Asociaţia Naţională a Interpreţilor Autorizaţi în Limbaj Mimico - Gestual (ANIALMG) a lansat, joi, la Cluj-Napoca, primul site de informaţii din România dedicat surzilor, acestea fiind traduse în limbajul semnelor.
The Cloud Rider, avionul Untold, mai are doar 30 de locuri disponibile pentru călătoria spre cea mai intensă petrecere a anului 2016 din România. Festivalierii care vor zbura cu Boeingul 737 spre cel mai bun festival din Europa, UNTOLD, vor avea parte de o experiență incredibilă la 10.000 de metri, unde atmosfera va fi întreținută de DJ Manuel Riva iar gazda petrecerii va fi nimeni alta decât INNA.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi o informare meteo de caniculă, disconfort termic și instabilitate atmosferică, valabilă la nivelul întregii țări, până dumunică.
Poliţiştii efectuează cercetări faţă de un tânăr care este bănuit de comiterea infracţiunii de înșelăciune, după ce acesta a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă bilete false la UNTOLD.