Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei invită clujenii mâine, 24 noiembrie, de la ora 18.00 la vernisajul expoziţiei “Coronatus in Regem Hungariae”. Expoziţia este dedicată medaliilor de încoronare ale regilor Ungariei. Evenimentul este organizat în colaborare cu Muzeul Naţional al Ungariei.
Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi a părăsit miercuri seară Secţia Exterioară Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla şi, la ieşire, a declarat presei că abia aşteaptă să ajungă acasă şi să-şi stângă în braţe cei doi copii.
Trafic de coşmar marţi după amiaza pe Bulevardul 21 Decembrie. Coada de maşini se întinde din Mărăşti şi până în centru. Maşinile circulă bară la bară.
Tribunalul Cluj a decis, miercuri, liberarea condiționată a fostului ministru al Tineretului și Sportului Monica Iacob Ridzi, condamnată la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu.
Ca urmare a articolelor apărute în Monitorul de Cluj intitulate „Claudiu Salanţă, arhitectul şef al Consiliului Judeţean, urmărit penal” şi „Ultima mojicie. CJ neagă evidenţa şi ameninţă jurnaliştii cu plângeri penale”, Claudiu Salanță a trimis un drept la replică pe care îl vom publica integral:
Un proiect interactiv inedit desfășurat de artiștii de la Teatrul de Păpuși „Puck” începe în această săptămână la Cluj, cu proiecții și reinterpretări ale unor povești iubite de cei mici.