Deputatul PMP Ionuţ Simionca (Bistrița-Năsăud) a depus la Senat un proiect prin care autorităţile publice locale vor fi obligate să asigure iluminatul public al trecerilor de pietoni nesemaforizate pe drumurile internaţionale, naţionale şi judeţene. Prevederile ar intra în vigoare la un an de la publicarea legii.
Ministerul Finanţelor Publice lansează o nouă emisiune aniversară de titluri de stat către populaţie, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, a treia în cadrul programului Tezaur-ediţia CENTENAR.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe atenţionări pentru cod galben de ceaţă şi vizibilitate redusă, valabile în 28 de județe ale țării.
În România mai mult de jumătate dintre persoane nu pot face faţă unor cheltuieli neprevăzute. O persoană din trei (33,9%) se află în această situaţie în 2017, mult peste media europeană, arată cifrele Eurostat.
Mii de clujeni au fost prezenți, vineri seara, în Piața Unirii din centrul municipiului Cluj-Napoca pentru a asista la aprinderea luminilor din cadrul Târgului de Crăciun.