Sute de angajaţi ai unei companii de IT şi ai celui mai mare lanţ de restaurante din Transilvania au Întrerupt vineri activitatea pentru un sfert de oră, în semn de solidaritate cu protestul "România vrea autostrăzi #şîeu", iar în anumite zone din Cluj-Napoca şi din judeţ unii şoferii au blocat circulaţia, oprind maşinile puse pe avarie în trafic.
Conform mărturiilor lăsate de bătrânii satului Rugășești, aparținător comunei Cășeiu din județul Cluj, undeva la marginea localității a funcționat în cursul anului 1944, din primăvară și până în toamnă, un lagăr improvizat pentru prizonieri de război sovietici.
Aproximativ 800 de alergătoare cu peruci colorate au participat, sâmbătă, la "Crosul Divelor", o competiţie caritabilă, desfăşurată în Parcul Central din municipiul Cluj-Napoca, la care s-au strâns bani pentru copii şi tineri care fac dializă.
Organizatorii UNTOLD alături de Ursus Breweries lansează astăzi competiția internațională „SHOW YOU CAN”, prin care cei creativi pot să propună o idee de instalații funcționale, pe tema reutilizarii și reciclării.
Pasionații de arta fotografiei din cadrul grupului Fotocluj vor aduce un ultim omagiu celui care a fost unul dintre cei mai apreciați fotografi ai Clujului.