Deputatul USR de Cluj, Emanuel Ungureanu, a făcut un apel la transparență totală și la responsabilitate, în contextul în care președintele a decretat luni stare de urgență.
Comisia Europeană a propus luni 'restricţionarea' călătorilor 'non-esenţiale' spre Uniunea Europeană, cu unele derogări, pentru o perioadă iniţială de 30 de zile, în contextul în care Europa a devenit noul epicentru al pandemiei cu noul coronavirus, transmit AFP şi Reuters.
În județul Cluj au fost confirmate 4 cazuri de infectare cu coronavirus, în timp ce 981 de persoane sunt izolate la domiciliu, 132 de clujeni sunt în carantină.
Mihnea Boștină, specialist în virologie la Universitatea Otago din Noua Zeelandă, a vorbit despre coronavirus, antidotul pentru el, dar și cum s-a răspândit.
Având în vedere evoluția situației epidemiologice internaționale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de țări, în care aproximativ 160.000 de persoane au fost infectate și peste 5.800 au decedat, precum și declararea „Pandemiei” de către Organizația Mondială a Sănătății, la data de 11.03.2020.
Persoanele în vârstă sau bolnave sunt nevoite să stea acasă din cauza epidemiei de coronavirus și au nevoie de o mână de ajutor pentru aprovizionare. Câțiva voluntari s-au mobilizat și le aduc cumpărăturile direct în fața ușii.