Actualitate

Închisoare de la 2 la 7 ani pentru cei care încearcă să vândă sau să cumpere un copil. Proiect adoptat de Senat

Proiect adoptat de Senat: cei care încearcă să vândă sau să cumpere un copil, prin ocolirea procedurii de adopție, sunt pedepsiți cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Închisoare de la 2 la 7 ani pentru cei care încearcă să vândă sau să cumpere un copil / Foto: pixabay.com Închisoare de la 2 la 7 ani pentru cei care încearcă să vândă sau să cumpere un copil / Foto: pixabay.com

 

 


Vânzarea sau cumpărarea unui copil, prin ocolirea procedurii de adopţie, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, prevede un proiect iniţiat de parlamentari USR PLUS, adoptat marţi de Senat.

 


Proiectul are ca obiect de reglementare completarea Legii nr.273/2004 privind procedura adopţiei, în sensul incriminării faptei părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil care pretinde bani ori foloase materiale „în scopul stabilirii între copil şi terţe persoane a unor legături asemănătoare celor dintre părinţi şi copii, fără a recurge la procedura standard de adopţie”, se arată în expunerea de motive.

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News
 

 

„Fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, primeşte sau pretinde bani ori alte foloase materiale, în scopul stabilirii între copil şi terţe persoane a unor legături asemănătoare celor dintre părinţi şi copii, prin ocolirea procedurii de adopţie, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi cu interzicerea exercitării unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează oferirea sau darea de bani sau alte materiale ori alte foloase”, potrivit iniţiatorului.


Un amendament admis prevede privarea de libertate şi pentru intermediari.

„Fapta persoanei care, fără drept, intermediază stabilirea între o persoană şi respectivul copil a unei legături asemănătoare celor dintre părinţi şi copii, în scopul obţinerii de foloase materiale, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani”, prevede amendamentul.


„Statul roman are datoria morală şi legală de a depune toate diligenţele necesare pentru ca drepturile fundamentale ale copilului să fie respectate. Astfel, minorul nu trebuie şi nu poate fi asimilat unui bun, iar toate drepturile fundamentale nepatrimoniale, inalienabile şi indisolubil legate de persoana acestuia (dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii sale, dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit, crescut şi educat de aceştia, dreptul de a-si păstra cetăţenia, numele şi relaţiile de familie, dreptul de a menţine relaţii personale şi contact direct cu părinţii, rudele, dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea) trebuie să fie respectate. Mai mult decât atât, în legislaţia penală a statelor membre ale Uniunii Europene, fenomenul de vânzare a copiilor este incriminat”, mai subliniază iniţiatorul în expunerea de motive.

Senatul este primul for sesizat. 

CITEȘTE ȘI:

România nu e cel mai fericit loc din lume în care să fii copil. 1 din 2 copii e supus unei forme de abuz

Mii de copii din România au ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate

abonare newsletter